Saturday , April 20 2024

Primarul Lungu este încrezător că proiectul de buget pe 2018 va fi aprobat de Consiliul Local

Ieri, după o întâlnire cu uşile închise cu consilierii PNL, PMP şi ALDE, primarul Sucevei a apreciat că este posibil ca proiectul de buget să sufere modificări. Este vorba de investiţii dorite de unii consilieri în anumite şcoli sau locuri de joacă şi de o mică suplimentare la suma anunţată iniţial. Reprezentanţii PSD nu au participat la discuţiile de ieri

lungu 15 nov 2017

Ieri au avut loc ultimele discuţii privitoare la proiectul de buget pentru anul 2018 al municipiului Suceava, discuţii „cu uşile închise”, după cum a precizat primarul Ion Lungu, la care au participat consilieri locali din PNL, PMP şi ALDE. „Consilierii de la PSD nu au fost prezenţi la şedinţă. Cu dumnealor am avut o întrevedere pe data de 28 decembrie 2017 referitoare la proiectul de buet local pentru 2018. Probabil că nu au mai considerat oportun să participe”, a declarat Ion Lungu. Potrivit celor precizate de primarul Sucevei, sunt şanse ca proiectul de buget pentru anul 2018 să poată fi adoptat, în contextul în care consilierii locali au căzut de acord cu privire la modificări şi investiţii. „Sper ca în şedinţa care va avea loc pe data de 25 ianuarie să fie adoptat proiectul de buget local pentru acest an”, a declarat Ion Lungu.

Edilul a explicat că este posibil ca, în urma ultimelor consultări cu consilierii locali de la cele trei grupuri politice mai sus menţionate, să rezulte mici modificări faţă de ce era preconizat iniţial. „În general, au fost aduse amendamente de către consilierii prezenţi cu privire la unele investiţii pe care le-au considerat dumnealor oportune pentru zona lor de activitate. În general este vorba despre bani pentru unele lucrări la şcoli, la locuri de joacă pentru copii. De asemenea, este posibil ca, faţă de suma anunţată iniţial (303,409 milioane de lei – n.red.) să apară o suplimentare, nu semnificativă, dar care a rezultat în urma unor programe cu finanţare europeană”, a declarat Ion Lungu. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …

One comment

  1. Dati-vă demisial

    Primarul si acolitii au preferat sa faca proiecte pe bani de la stat sau din imprumuturi in loc sa atraga fonduri europene.