Thursday , April 25 2024

Primarul Ion Lungu a prezentat raportul activității sale în primul an din cel de-al patrulea mandat

Acesta a enumerat toate șantierele care sunt deschise în municipiu și a prezentat toate realizările din ultimul an de mandat. Primarul a arătat că cea mai mare nerealizare din acest an de mandat o reprezintă întârzierile în accesarea fondurilor europene 2014-2020

lungu 21 iunie 2017


Intrucât pe 21 iunie 2017 s-a împlinit un an de când a preluat actualul mandat, Ion Lungu a prezentat ieri un raport al activității sale din ultimul an. Acesta a enumerat toate șantierele care sunt deschise în municipiu și a prezentat toate realizările din ultimul an de mandat.

“Astăzi, fiind în data de 21 iunie, este un an de când am preluat actualul mandat și voi fi foarte operativ, să citesc un raport de activitate. Așa mi se pare corect față de suceveni, față de cei care m-au votat”, a arătat ieri edilul sucevean. Conform raportului prezentat ieri, în perioada iunie 2016-iunie 2017, în municipiul Suceava s-au realizat următoarele investiții și lucrări în ceea ce privește infrastructura străzi­lor: lucrări la străzile Stefan cel Mare, Zamca, Ga­vril Tudoraș, Mihai Viteazul, Locotenent Ien­ceanu, Aleea Nucului, alee cimitir Pacea, Eter­nității și la parcările de reședință; au fost demarate lucări de asfaltare la străzi noi de pământ – Lev Tolstoi – Burdujeni-sat, C. Mo­raru – Ițcani; străzile Mihail Sadoveanu – Serpentine și Bogdan Vodă – Zamca sunt licitate, dar contestate; a fost realizat și aprobat studiul circulație-realizare fluidizare trafic Calea Unirii; a fost stabilit traseul noului pod peste râul Suceava, studiile topometrice și geode­zice fiind în curs de realizare. A fost demarat proiectul pentru Sala Polivalentă și a fost aprobat studiul de prefezabi­litate de către CNI; au fost demarate lucrările la Zona de Agrement Tătărași; a fost demarat proiectul pentru alimentarea cu gaz metan a cartierului Burdujeni-sat și a fost aprobată asocierea cu cei de la E.ON Gaz; au fost demarate lucrările la construcția a 80 de apartamente ANL și au fost vândute o parte din apar­­tamentele ANL mai vechi; au fost demarate lucrările la străzi și parcări și alimentare cu energie electrică din Cartierul Europa. In ceea ce privește modernizarea piețelor, în perioada menționată au fost demarate lucrările de modernizarea a Pieței Burdujeni, în această perioa­dă fiind în evaluare licitația pentru încăl­zirea Pieței Centrale. De asemenea, au fost de­marate lucrările pe fonduri elvețiene – ­mo­­dernizare iluminat public cu lămpi tip led, au fost achiziționate și montate echipamentele pentru puncte de încărcare standard și rapide din cadrul proiectului ”Electromobilitate – Vehicule electrice pentru o municipalitate verde”; au fost achiziționate 10 biciclete electrice și infrastructura de încărcare pentru acestea pe bază de panouri fotovoltaice și au fost achizi­țio­nate 11 autoturisme și patru autoutilitare ele­ctrice. In ceea ce privește pregătirea documen­tațiilor pentru accesarea de fonduri europene în perioada 2014-2020 au fost finalizate SIDU și PMUD, fiind în dezbatere publică; se lucrează la studiul pentru transport ecologic Suceava, pentru achiziția celor 40 de autobuze electrice; proiectul pentru Centrul Multifuncțional Ițcani; grădiniță Burdujeni-sat; reabi­litare termică sediu primărie, reabilitare rețele termice pe POIM. A fost aprobată înființarea GAL-ului urban Suceava, prin inter­mediul căruia Primăria dorește să construiască mai multe locuințe sociale. A fost finalizat Planul Urbanistic General care este în faza de avizare la mediu și a fost înaintat în Parlament un proiect de lege care să permită transferul a 150 ha pădure de la Romsilva către municipiu (Parcul Sipote 50 ha și 100 ha Pădure Zamca).

In domeniul cultural, anul trecut a fost organizat la Suceava Festivalul Internațional de Film Amator UNICA 2016, au fost realizate primele spectacole de teatru, la Teatrul Muni­cipal ”Matei Vișniec”, a fost semnat un par­te­­neriat pe o perioadă de cinci ani cu Ministerul Cul­t­urii ca urmare a participării Sucevei la competiția ”Orașe Europene” și a fost realizat proiectul Zilele Teatrului “Matei Vișniec”, în parteneriat cu Ministerul Culturii. A fost actualizat studiul de fezabilitate pentru reabilitarea statuii lui Stefan cel Mare și va fi demarată procedura de reparații în regim de urgență. Primăria a acordat în luna mai 2017 sprijin financiar Spitalului Județean de Ur­gență Suceava, în valoare de 1.000.000 lei. De asemenea, au fost sprijinite ramurile sportive – fotbal, handbal, rugby și nu numai. Au fost acordate fonduri unităților de cult, anul trecut fiind acordați 500.000 lei pentru construirea unui sediu nou pentru Arhiepiscopie, iar în acest an urmând a fi acordați 500.000 lei pentru construirea noului seminar. Alte acțiuni culturale organizate în perioada menționată au fost demararea proiectului Centenar 2018, organizarea Festivalului Medieval, Festivalului “Lira de aur”, Crăciun în Bucovina, Paște în Bucovina, dar și a Revelionului în aer liber. Tot în acest an care a trecut au fost sărbătorite 110 cupluri de aur.

Cea mai mare nerealizare, pe care primarul Ion Lungu o regretă, este reprezentată de întâr­zierile în accesarea fondurilor europene 2014-2020. “Cea mai mare nerealizare – ele sunt mai multe și le știm cu toții, le trăim în fiecare zi, dacă ne întoarcem la străzi, la alte aspecte, câini comunitari – totuși, cea mai mare nerealizare rămâne legată de întârzierea fondurilor europene. Proiectul de buget pe care l-am făcut în acest an se leagă foarte mult de finanțările din fondurile europene. Din păcate, nu facem politică, dar ultimele guverne văd că n-au mișcat nimic în acest domeniu și, din păcate, iată că suntem la jumătatea exercițiului financiar 2014-2020 și nu s-a accesat niciun leu și nu avem nicio șansă în acest an să luăm efectiv bani europeni. Sigur, se puteau face mai multe lucruri, dar, pe lângă problemele pe care le are Primăria, această problemă ne-a îngreunat foarte mult. La fel și acest blocaj guvernamental. Trebuia să terminăm Zona de Agrement Tătărași până în iunie și sunt convins că ar fi fost gata dacă Guvernul ne lăsa să ne folosim propriii noștri bani, pe care îi avem aprobați. E vorba de acel credit din care nu ne lasă să tragem bani pentru că se depășește 3% deficitul bugetar. Totuși, eu zic că rămâne și anul 2016-2017 cu plus pentru că, așa cum spunea și sloganul din campanie cu care am câștigat acest mandat, «Suceava merge înainte». Eu zic că prin ceea ce am prezentat merge înainte. Chiar dacă sunt niște proiecte care vin din urmă – tocmai de aceea cred că ne-au votat sucevenii, să le ducem la bun sfârșit – în anul iunie 2016-iunie 2017 s-au demarat mai multe proiecte, la care lucrările sunt în desfășurare”, a concluzionat primarul Ion Lungu. (Alexandra IONICA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

4 comments

  1. S-a reusit in 4 mandate ,( conf. intentiei declarate initial de primar) , sa aduca Suceava la nivelul unui targ modest , s-au desfiintat societatile industriale si mii de locuri de munca si nu s-a construit nimic in loc si dupa cum se vede nici nu-i preocupa aceasta !!!!!!

    • Scuze ,de ce stergeti unele comentarii (civilizate) realiste !!!!
      Trebuie sa vada ca cetatenii sunt nemultumiti ca in 4 mandate a adus Suceava la stadiul de targ modest ….

  2. Am citit articolul si am cazut pe spate. Ai avut timp sa dormi? Esti penibil, de 10 ani nu faci nimic ,doar tragi sforile pentru afacerile familiei si tu vii cu povestile astea de adormit copiii. Mai bate orasul si vezi cum arata dupa blocuri. Este o vorba ,,in fata e vopsit gardul si in spate leopardul,, Chiar astazi am trecut prin salcea si am vazut ca este deschis un santiermdar la tine acasa si se lucra bine ,poti sa dormi linistit.

  3. IMPRESIONANT !!! MI-AU DAT LACRIMILE …