Friday , March 29 2024

Primarul încearcă să-i convingă pe consilieri să voteze proiectul pentru salubrizarea menajeră

Edilul sucevean speră ca după discuțiile care vor avea loc luni proiectul de hotărâre să fie aprobat în ședința din această lună 

 Consiliu local - 27 aprilie 2017

Intrucât în ședința de Consiliu Local de luna trecută consilierii PSD nu au aprobat caietul de sarcini pentru salubrizarea menajeră, blocând demararea procedurii de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului public de salubrizare menajeră în municipiul Suceava, primarul Ion Lungu a anunțat ieri că va purta luni o discuție informală cu consilierii pe baza acestui caiet de sarcini, astfel încât proiectul de hotărâre să poată fi aprobat în ședința din această lună.

“In cursul zilei de luni, voi avea o discuție informală cu toții consilierii locali pe caietul de sarcini la salubritatea menajeră. Sigur, au venit consilierii PSD cu niște remarci care nu sunt corecte, nu sunt reale. Tocmai de asta vrem să le discutăm în această discuție informală, să le corectăm dacă mai este ceva de corectat, dar este un proiect extrem de important pentru comunitate și nu cred că merită să îl sabotăm. Iar acel reproș că nu l-am făcut (n.r. caietul de sarcini) cu o firmă de specialitate nu cred că poate fi un reproș, chiar este un merit al Primăriei, pentru că oamenii de specialitate din Primărie au muncit la acest caiet de sarcini, nu am plătit să îl facă alții. Dar suntem deschiși la orice discuție și tocmai de aceea în cursul zilei de luni voi avea o discuție informală pe acest proiect al salubrității menajere, pentru că miercuri vom avea ședință de Consiliu Local, cu o zi mai repede decât e prevăzut în regulamentul Consiliului Local, având în vedere că pe data de 25 este Inălțarea Domnului, o sărbătoare mare, cu multe evenimente și devansăm cu o zi ședința de Consiliu Local”, a explicat ieri primarul Lungu.

Consilierii locali au blocat luna trecută demararea procedurii de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului public de salubrizare menajeră în municipiul Suceava, oprind astfel trecerea la următoarea etapă, care ar fi însemnat scoaterea la licitație a serviciului de salubrizare menajeră al municipiului. Consilierii PSD au argumentat opoziția față de acest proiect solicitând ca o firmă specializată să realizeze un nou caiet de sarcini, astfel încât licitația să nu mai poată fi blocată, așa cum s-a întâmplat acum mai bine de doi ani și jumătate. Totuși, Primăria municipiului Suceava are în componență o Direcție de salubrizare și ecologizare și aparat de specialitate care au aprobat caietul de sarcini al proiectului de hotărâre, iar mai mult decât atât, licitația din 2015 prin care ar fi trebuit să fie numit un nou operator al serviciului de salubrizare menajeră nu a fost blocată din cauza unor lipsuri ale documentației depuse de Primărie, ci de eterna luptă dintre cei care au participat la licitație și nu au ieșit învingători.

In prezent, serviciul de salubrizare menajeră din municipiu se desfășoară în baza unui contract temporar încheiat cu firmele Diasil și Florconstruct, contract care însă nu poate fi prelungit la nesfârșit și nici nu va duce la modernizarea sistemului de colectare a deșeurilor, așa cum este prevăzut în noul caiet de sarcini, întrucât niciun operator nu va face investiții în baza unui contract temporar. (Alexandra IONICA)

 

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …