Friday , April 19 2024

Primarul de Vatra Moldoviței, demis de prefect

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan l-a demis din funcție pe primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin.

După conferința de presă de vineri, 1 martie, prefectul a comunicat și despre acest lucru, precizând că ordinul său – prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar al comunei Vatra Moldoviței a lui Virgil Saghin,  vine după ce edilul respectiv a fost condamnat la închisoare cu suspendare.

Este a doua oară când primarul comunei Vatra Moldoviței își pierde mandatul de ca urmare a unei decizii a instanței. De această dată, primarul din Vatra Moldoviţei a fost găsit vinovat pentru că a achiziționat mobilier pentru căminele culturale din satele Ciumârna și Paltinu, prin intermediul unei firme, fără licitație: valoarea totală de 200.000 de lei depășește pragul de 30.000 de euro. Virgil Saghin a fost condamnat la 2 ani de închisoare, Curtea de Apel Suceava a menținut – la data de 14.02.2024 – sentinţa Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, dar a dat un termen de încercare de 3 ani, suspendându-o în acest fel.

Ordinul emis de prefect în exercitarea acestei atribuţii legale este un act administrativ de autoritate, cu caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi subiective, în sensul că prin acesta se ia act de o situaţie juridică preexistentă, clarificându-se şi definitivându-se astfel raporturi juridice stabilite anterior, prin alte acte juridice.

În 2016 și-a pierdut mandatul de primar după ce a fost găsit de ANI în conflict de interese printr-o decizie din 10 noiembrie a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. În acel caz, Virgil Saghin a semnat un contract de furnizare a masei lemnoase cu o firmă la care el era asociat. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …