Thursday , April 18 2024

Primarul comunei Bosanci, în război cu toată lumea

Neculae Miron, primarul comunei Bosanci, încearcă de aproape un an de zile, de când este în fruntea comunității locale, să schimbe obiceiurile și tradițiile localnicilor. Oamenii îl acuză că “le calcă în picioare tradițiile” religioase, pe care nu le recunoaște, Miron nefiind creștin ortodox. Nu a primit copiii de la școlile din comună, când au fost la Primărie cu colinda. In perioada Crăciunului a aruncat bradul împodobit din Căminul Cultural și a rupt afișul cu “Sărbători fericite și La mulți ani!”. A interzis preotului să intre să stropească în Primărie în Ajunul Bobotezei. “Dacă avem probleme de rezolvat la Primărie, nu trebuie să fim văzuți prea des la Biserică. Mă doare sufletul că trebuie să-mi ascund credința”, se plânge un bătrân de 78 de ani din Bosanci. La fel de grav pentru comună este faptul că bugetul local riscă să fie cu aproximativ 300.000 de euro mai sărac, deoarece primarul Miron dorește retragerea comunei din GAL-ul “Valea Siretului de Jos”. “Mergem la aceeași biserică penticostală și nu pot fi acuzat că sunt vreun ortodox supărat care nu-l înțelege. Primarul din Bosanci nu știu ce interese urmărește, dar cu siguranță nu interesele comunei și ale locuitorilor”, declară primarul Ioan Pavăl, din Dumbrăveni, membru al GAL-ului respectiv 

 miron bosanci 1

Tot mai mulți locuitori ai comunei Bosanci se plâng de deciziile primarului Neculae Miron, care încearcă de aproape un an de zile, de când este în fruntea comunității locale, să schimbe tot ce s-a făcut bun până acum. Localnicii îl acuză că “le calcă în picioare tradițiile”, pe care nu le recunoaște, neavând religia ortodoxă. Conflictul a izbucnit la doar o lună după ce a fost investit în funcție, deși a promis în campania electorală că va fi primar al tuturor cetățenilor, și nu doar al celor din comunitatea penticostală a comunei, din care face parte. Mai  exact, în luna august a anului trecut, primarul Neculae Miron le-a interzis localnicilor să sărbătorească, pe data de 15 august, Hramul Bisericii. “In fiecare an, după slujba de la Biserică, se organiza pe imașul comunei un spectacol cu muzică populară, doar că anul trecut Primăria nu a mai organizat nimic. Iar de atunci tot așa face. Nu e de acord cu nimic. Nu a primit nici copiii de la școlile din comună, când au fost la Primărie cu colinda. Ca să nu mai spun că a aruncat bradul împodobit din Căminul Cultural și a rupt afișul cu “Sărbători fericite și La mulți ani!”. Am tot tăcut, crezând că se va schimba, dar e din rău în mai rău. Venim la muncă îngroziți”, ne-a povestit sub protecția anonimatului o angajată a Primăriei Bosanci. Se pare că primarul Miron nu a acceptat nici ca femeile din Primăria pe care o conduce să fie sărbătorite în vreun fel cu ocazia zilei de 8 Martie, acestea primind câte o floare doar de la viceprimarul Aleodor Nichifor. “Relațiile dintre mine și șeful meu sunt destul de încordate. Vrea să schimbe tot. Pe lângă faptul că a interzis preotului să intre, să stropească, în Primărie, în Ajunul Bobotezei, acum a interzis ca vreun angajat să-și sărbătorească ziua de naștere și să-și servească colegii cu un fursec sau o cafea. Atmosfera este una foarte apăsătoare, dar sper că va înțelege că este în interesul comunei să colaborăm”, ne-a explicat viceprimarul Aleodor Nichifor.

miron 2

Angajații Primăriei nu sunt singurii care suferă de pe urma deciziilor primarului Miron. Cei mai afectați sunt bătrânii, care suferă când văd că tot ceea ce i-a mângâiat o viață, credința și religia lor, nu mai reprezintă acum nimic. “Am ajuns ca pe vremea lui Ceaușescu, când cei care mergeau la Biserică sufereau pedepsele Securității. Acum se întâmplă la fel. Dacă avem probleme de rezolvat la Primărie, nu trebuie să fim văzuți prea des la Biserică. Mă doare sufletul că trebuie să-mi ascund credința. N-am crezut că acum, în 2017, o să mai trăiesc așa ceva”, ne-a povestit Gheorghe S., în vârstă de 78 de ani, din comuna Bosanci.

Se pare însă că primarul Neculae Miron nu este prea iubit nici de primarii din comunele vecine, chiar dacă sunt de aceeași religie. “Mergem la aceeași biserică penticostală și nu pot fi acuzat că sunt vreun ortodox supărat care nu-l înțelege. Primarul din Bosanci nu știu ce interese urmărește, dar cu siguranță nu interesele comunei și ale locuitorilor”, a declarat Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni. Cei doi au intrat în conflict la începutul acestui an, când Neculae Miron a solicitat ca sediul GAL, din care cumuna Bosanci face parte, să fie mutat de la Dumbrăveni la Bosanci, numai că ceilalți membri s-au opus, iar Neculae Miron a plecat în timpul ședinței, amenințând că va scoate comuna Bosanci din asociere. Drept urmare, asociația Gal “Valea Siretului de Jos” a trimis o adresă către Primăria Bosanci, prin care solicită numirea altei persoane  care să reprezinte interesele comunei Bosanci. “Având în vedere reacția domnului primar al comunei Bosanci, Neculae Miron, cu privire la retragerea acestuia din GAL «Valea Siretului de Jos», vă rugăm să desemnați un alt reprezentant legal care să reprezinte interesele comunei Bosanci în cadrul asociației”, se menționează în adresă.

17342998_1503567156342303_445992943861761164_n
Nota prin care GAL «Valea Siretului de Jos» solicita desemnarea unui alt reprezentant al comunei Bosanci în locul lui Miron, din
cauza comportamentului acestuia

Contactat telefonic, primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a explicat că pentru înființarea acestei asociații s-a muncit mult aproape doi ani și ar fi păcat ca “bosâncenii” să nu beneficieze de tot ce a făcut pentru ei fostul primar, Anton Curic. “Noi am umblat aproape doi ani pentru a constitui această asociere, drumuri la București, hârtii și tot ceea ce este necesar. S-a stabilit de la început că sediul va fi la Dumbrăveni, dar acum domnul Miron vrea să schimbe tot. Până la urmă, locul unde se află sediul este mai puțin important, cel mai mult contează să facem ceva pentru comunitățile noastre. Primarul vine și pleacă, dar important este ceea ce rămâne. Dacă se va retrage din acest GAL, Consiliul Local al comunei Bosanci va pierde aproape 300.000 de euro, bani pe care îi vor împărți celelalte comune. Noi nu pierdem nimic prin retragerea Bosanciului, dar e mare păcat pentru comunitatea locală. Si la Udești, Fântânele, Ipotești s-a schimbat primarul după alegerile de anul trecut, dar nimeni nu a avut așa o reacție și toți primarii au pus interesele comunei mai presus de orice ambiții personale”, a declarat Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni.

GAL “Valea Siretului de Jos” are în componență șase comune, respectiv Dumbrăveni, Fântânele, Verești, Udești, Bosanci și Ipotești, iar bugetul pe care îl vor gestiona aceste comune, în perioada următoare, este de aproximativ 1,7 milioane de euro.

De menționat că reporterii cotidianului “Obiectiv” au încercat, până la închiderea ediției, să-l contacteze telefonic pe primarul comunei Bosanci, Neculae Miron, pentru un punct de vedere, dar acesta nu a răspuns. (Cristina RUSTI)

 

 

 

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …

12 comments

  1. Respect domnule primar Miron Nicolae .cat despre acuzările mincinoase aduse la adresa dumneavoastră vor răspunde penal.Ăștia sunt consilierii viceprimarului care sapa toți cu o cazma oameni de nimic

  2. Blindu Mihaela

    Ar fi bine sa faceti sondaje de opinii in rindul localnicilor care au virste de la 20 de ani in sus.Ce a facut acest primar intr un an de zile ,precedentul primar nu a facut in toata candidatura..

  3. Haleodor (Viceprimar) stai cuminte nu proceda in stil PSD-ist noi deja știm stilul PSD-ului schimba tactica jocului nu mai înjosiți pe Miron ca multi bosanceni am văzut deja ședința de consiliu pe Facebook!

  4. cetatean bosancean.

    domnul NICHIFOR se pare ca nu se teme sa minta cu nerusinare.. rusine. totul este o minciuna. a mai incercat dansul si in monitorul de suceava insa nu ia reusit.. asa e.. e dureros sa pierzi alegerile.. domnule Nickifor maturizativa.

  5. Asa se-ntimpla cind vrei schimbare,te terfelesc toti…….

  6. dati-l jos ce mai stati?

  7. Bäi se pare la o seamä cä vor pleascä tot…..vor pämint pe gratis……eu din cite stiu D-l Miron o avut controale mari si fiscul sio fäcut treaba…..se pare cä avem primar bleg dak trebuie sä ne luäm dupä alti primari ….sä ne conducä de exemplu cum vrea äla din dumbräveni…

  8. yoyo n ai inteles nimic ,art. de fatza seamana cu un art. facut de antena3 adica bolsevic si fara nici o substanta reala,se vede ca nu esti din bosanci si realtatea e cu totul alta.Bosancenii nu se vind pt 3 galbeni si bosanciul nu apartine in zona siret ci din bucovina unde regatzanii nau ce cauta respectiv bolsevicii. Peace

  9. primarul de la bosanci este cea mai josnica persoana posibila ,poat ne spune cum a cumparat terenul de la ipotesti si cu ce bani la vindut si ci ti bani a declarat la fisc,a luat 1000-1200 euro arul si a declarat pe acte jumatate.JUSINEEEE E te mai tii omul domnului ,poate te crezi la primarie ca la tine la firma!ca Rodica sa faca toate cartile sau poate rodica face cartile si la primarie!!!!!

  10. Vă rog să publicați prin intermediul ziarului dumneavoastră și tot pe prima pagină, cine stă la in spatele acestor declarații lipsite de discernămant prin care este acuzat pe nedrept Primarul si totodată denigrează Cetățenii comunei Bosanci în favoarea unor jocuri murdare la care cred că și media vrea ia parte.
    Va multumesc!
    Spoiala Dorin

  11. consilier primar Spoiala Dorin

    cetatenii comunei cer sa declaratii public tot prin intermediul ziarului dumneavoastra persoana care a facut aceste declaratii mincinoase denigrind comuna si cetatenii Bosanciului .

  12. Pai atunci de ce l-ati votat? Acum faceti referendum ca sa il dati jos.