Alte stiri
ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean
acum 5 hours
Acordul a fost semnat luni dimineață de primarii din Iași, Piatra Neamț, Botoșani, Suceava, Roman, Câmpulung și Vatra Dornei. Scopul asociației este să atragă fonduri europene și guvernamentale și derularea de programe comune din surse locale. Totuși, interesul principal este dezvoltarea infrastructurii, cu accent pe Autostrada Unirii (Est-Vest) și Autostrada Nord-Sud. „Prin promovarea acestor proiecte dorim să diminuăm decalajul de dezvoltare care există între Moldova și celelalte regiuni”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. „Dacă nu ne va asculta Europa, ne vom ajuta noi. Dacă nu ne va asculta Guvernul, ne vom ajuta noi. Dacă se va încerca desființarea acestor structuri, tot noi vom reacționa”, a declarat primarul de Iași, Mihai Chirica
La Suceava a fost parafat, ieri, acordul-cadru de înființare a Asociației „Moldova se dezvoltă”. Potrivit primarului Ion Lungu, statutul și actul constitutiv vor fi definitivate în primul trimestru al anului viitor, iar la acestea vor lucra specialiști din primăriile municipiilor care au parafat respectivul acord, specialiști din mediul universitar ieșean și sucevean, precum și de la camerele de comerț. Într-o primă fază, din această structură asociativă care va fi înființată sub forma unui A.D.I. (asociație de dezvoltare intercomunitară) fac parte municipiile reședință de județ Suceava, Botoșani, Piatra Neamț și Iași, precum și municipiile Roman, Cîmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. Acordul a fost semnat de primarii liberali Ion Lungu (Suceava), Cătălin Flutur (Botoșani), Lucian Micu (Roman), Dragoș Chitic (Piatra Neamț), Ilie Boncheș (Vatra Dornei), Mihăiță Negură (Câmpulung Moldovenesc) și primarul independent de Iași, Mihai Chirica. Răspunzând unor întrebări cu privire la un posibil caracter politic al acestei structuri, primarul Ion Lungu și primarul Mihai Chirica au negat și au precizat, în cadrul conferinței de presă care a urmat semnării acordului-cadru, că structura asociativă este una de tip deschis și vor putea adera și alte municipii din zona Moldovei, poate chiar și orașe, indiferent de culoarea politică. De altfel, primarul de Iași – afirmând că Suceava este a doua capitală a Moldovei – a făcut trimitere la localitatea Hârlău (actualmente oraș) ca la o cetate de scaun, fiind de fapt atestat documentar cu patru ani mai devreme ca Suceava, dar ca o curte domnească pe care și-a stabilit-o mama domnitorului Petru Mușat. De altfel, principalele obiective ale acestei alianțe – despre care edilii de Suceava, Iași și Botoșani au insistat că va fi constituită ca A.D.I. și că la fel va fi și Alianța Vestului, deoarece nu sunt reglementate alte forme asociative pentru unitățile administrativ-teritoriale – sunt atragerea de fonduri guvernamentale și europene, dar și derularea din surse locale a unor proiecte pentru dezvoltarea regiunii. Totuși, accentul cade pe infrastructură, sens în care primarii semnatari au și făcut declarații de presă.
Promovarea a două mari proiecte de infrastructură: Autostrada Est-Vest (Autostrada „Unirii”, conform unei legi recent adoptate sau A8, conform unor proiecții la nivel central și care va porni de la Ungheni, Iași spre Pașcani, Târgu Neamț și de acolo mai departe spre Târgu Mureș) și Autostrada Nord-Sud (pe unele proiecții de la nivel central fiind vorba de A7, pe altele fiind vorba doar de drumul expres de la Siret spre Suceava, Pașcani, Roman, Bacău, Focșani, Buzău și de aici până spre București pe două segmente, unul de autostradă de la Buzău la Ploiești și de acolo spre capitala României, iar altul din Buzău direct spre Capitală, dar numai ca drum expres) constituie o miză foarte mare a respectivei structuri asociative. Mihai Chirica a explicat, de altfel, că proiectul Asociației „Moldova se dezvoltă” este unul care în perspectiva dezvoltării infrastructurii rutiere „privește” atât către vestul țării, cât și către zona de sud.
Pe contul său de Facebook, primarul Ion Lungu a postat un mesaj succint: „Astăzi 17.12.2018, a fost semnat Acordul Cadru al Asociației “MOLDOVA SE DEZVOLTĂ”. Orașele semnatare au fost: Suceava, Iași, Botoșani, Piatra Neamț, Roman, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. Asocierea este cu scopul de a avea eficiență în promovarea proiectelor noi de infrastructură, de investiții publice sau private, a proiectelor în educație, sănătate, mediu, turism, etc. Sursele de finanțare vor fi cele locale, guvernamentale sau europene, de la caz la caz. Prin promovarea acestor proiecte dorim să diminuăm decalajul de dezvoltare care există între Moldova și celelalte regiuni”.
Reperul, după cum a precizat primarul Ion Lungu, îl constituie proiectul de Instrument Teritorial Integrat (ITI) creionat în colaborare cu Botoșani în anul 2013, de aceea s-a și convenit ca semnarea acestui acord că fie la Suceava, Ion Lungu insistând pe „pionieratul” pe care l-a însemnat ITI Suceava-Botoșani. De altfel, într-o frumoasă declarație de presă făcută pe finalul conferinței de presă, Mihai Chirica a precizat că Municipiul Iași „nu suferă de sindromul Capitalei”, că tocmai această abordare în sensul concentrării resurselor la nivel central a fost o piedică pentru o mare parte din restul țării și că de aceea la semnarea acordului de principiu nu a manifestat orgolii referitoare la semnarea documentului în unitatea administrativ-teritorială cea mai mare.
Participanții au susținut că ideea este aceea de a promova proiecte pe fonduri locale, guvernamentale și europene, în vederea dezvoltării Moldovei. De altfel, primarul de Roman, Lucian Micu, a expus cel mai concis faptul că deși fiecare localitate are cu ce se lăuda, în sensul că au fost implementate proiecte frumoase, foarte importantă este însă colaborarea și interconectarea acestora.
Primarul Cătălin Flutur, de la Botoșani, a precizat că nu doar la București sau Bruxelles sunt specialiști, ci în fiecare municipiu și a arătat că aceștia încă din anii de preaderare a României la UE s-au confruntat cu diverse probleme, de aceea este recomandabil ca specialiști din localitățile componente ale Asociației „Moldova se dezvoltă” să formeze grupul de lucru care va elabora proiectele, dar și să lucreze la statut și la actul constitutiv. În vreme ce Ion Lungu a semnalat că este utilă colaborarea cu mediul universitar din Iași și din Suceava, Cătălin Flutur a completat arătând că și cei de la camerele de comerț ar putea fi consultați.
Întrebat cu privire la situația în care nici pe exercițiul financiar al UE 2021 – 2027 nu va fi aprobată finanțarea europeană pentru ITI, cum a fost cazul Suceava – Botoșani, și nici pe zonele metropolitane, Ion Lungu a răspuns că în continuare rămâne foarte important faptul că un ADI cum este „Moldova se dezvoltă” va putea derula în comun proiecte cu finanțare guvernamentală sau chiar locală, accentul cazând pe colaborare și interconectare. De asemenea, primarul de Iași a spus că „sunt mulți de „dacă” până în 2021, dar că semnalul trebuie să fie tras din zona Moldovei, nu să se aștepte cineva ca nefăcând nimic să fie totuși rezolvate problemele. „Dacă nu ne va asculta Europa, ne vom ajuta noi. Dacă nu ne va asculta Guvernul, ne vom ajuta noi. Dacă se va încerca desființarea acestor structuri, tot noi vom reacționa”, a declarat Mihai Chirica. „Sunt, desigur, proiecte cu diferite nivele de maturitate”, a spus primarul de Iași, făcând trimitere la A8 sau la un spital regional, adăugând că deși până în 2021 pot fi „mulți de dacă”, este clar că „nu s-a făcut mai nimic” și că trebuie „să fim cu un pas înainte”.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a salutat constituirea, la Suceava, a Asociației „Moldova se dezvoltă”. Gheorghe Flutur a precizat că principalul obiectiv al acestei alianțe este promovarea a două proiecte de infrastructură, Autostrada Est-Vest, cu fonduri de la Comisia Europeană, și Autostrada Nord – Sud, care să lege Moldova de București. „Având aceste autostrăzi, vom putea vorbi cu adevărat de dezvoltarea economică și socială a Moldovei. Salut această inițiativă, am încredere și pentru că aici se regăsesc oameni cu care m-am întâlnit în mai multe rânduri pentru a susține aceste proiecte majore”, a declarat Flutur. (D.P.)
ACORD CADRU ASOCIAȚIA MOLDOVA se DEZVOLTĂ
Motive: – Lipsa unei strategii coerente de dezvoltare şi de alocare a resurselor, în vederea diminuării decalajelor dintre Estul şi Vestul ţării.
– Ţinerea în izolare vizibilă cu consecinţe deosebit de grave în ceea ce priveşte creşterea economică a regiunii.
– Depopularea accelerată a regiunii, prin migrația forţei de muncă active.
Dorim să inițiem proiecte regionale și locale ale localităților noastre, care să contribuie la Dezvoltarea zonei Moldovei, la reducerea decalajelor față de celelalte regiuni istorice ale țării.
Asociereanoastră este de parteneriat cu scopul de a avea eficiență în promovarea proiectelor noi de infrastructură, de investiții publice sau private, a proiectelor în educație, sănătate, mediu, turism, etc., fără a exclude participarea Autoritătilor Centrale, europene sau alte oraganisme internaţionale. Sursele de finanțare vor fi locale, guvernamentale sau europene de la caz la caz.
Argumente pentru susţinerea Asociaţiei Moldova se Dezvoltă:
Obiectivele și prioritățile comune ale Asociației:
Acest document este un ACORD CADRU de colaborare, urmând ca până la sfârşitul primului trimestru al anului 2019, să avem creată structura juridică, de tip Asociație Intercomunitară, pentru a fi reprezentativi, ca parteneri de dialog și negociere, privind realizarea obiectivelor menționate prin colaborare la nivel guvernamental și de negociere pentru exercițiul financiar al UE 2021-2027, privind utilizarea instrumentului European ITI – Investiții Teritoriale Integrate – pentru atragerea de fonduri europene.
Odată cu semnare acestui document, lansăm invitaţia către celelalte municipalități din zona vizată să adere la demersul nostru.
Ion Lungu – primarul muncipiului Suceava
Cătălin Flutur – primarul municipiului Botoșani
Mihai Chirica – primarul municipiului Iași
Dragoș Chitic – primarul municipiului Piatra Neamț
Mihăiță Negură – primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc
Lucian Micu – primarul municipiului Roman
Ilie Boncheș – primarul municipiului Vatra Dornei
Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …