Friday , April 19 2024

Prima ședință de repartizare a personalului didactic din acest an, organizată pentru soluționarea cererilor de restrângere de activitate

Inspectoratul Școlar Județean Suceava organizează miercuri prima ședință de repartizare din cadrul mobilității personalului didactic din acest an. În cadrul acesteia se intenționează soluționarea cererilor de restrângere de activitate, parțială sau totală. Ședința începe la ora 10.00, în aula Colegiului Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava, și vizează toate disciplinele.

Următoarea etapă din cadrul mișcării personalului didactic constă în modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, pentru cadrele didactice calificate, dacă acestea au promovat examenul de definitivat și concursul național de titularizare cu nota/media de cel puțin 7 (șapte), în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare și dacă postul este vacant. Potrivit IȘJ Suceava, în această situație ar fi circa 150 de cadre didactice. După această etapă, lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate va fi reactualizată.

La nivelul județului Suceava, pentru mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2022-2023 sunt disponibile 1.593 de posturi, dintre care 119 sunt pe perioadă nedeterminată, iar dintre cele cu viabilitate determinată 108 sunt rezervate și alte 516 sunt pentru suplinire calificată. (O. N.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …