Thursday , April 25 2024

Prima reacție a guvernatorului de Cernăuți după atacul cu rachete asupra regiunii: „Sunt pagube semnificative, critice, dar nu există victime”

Guvernatorul regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparaniuc,  a transmis o declarație oficială după atacul cu rachete rusești de luni dimineață asupra infrastructurii critice a regiunii. El susține că pagubele sunt semnificative, însă, din fericire, nu există victime, 8 persoane suferind răni ușoare (tăieturi), pentru care nu au avut nevoie de îngrijiri.

O instalație de infrastructură energetică critică a fost avariată de o rachetă astăzi la 08:40. A avut loc un incendiu. Toate serviciile relevante s-au deplasat imediat la locul faptei.

Incendiul a fost localizat în prezent. 8 persoane au suferit răni ușoare (tăieturi), nu au nevoie de îngrijiri medicale.

„Pot spune că toate serviciile au funcționat coordonat și prompt. Specialiștii evaluează pagubele. Dar acum putem spune că consecințele unei astfel de lovituri sunt foarte tangibile pentru tot sistemul energetic al Ucrainei. Sunt la locul faptei acum, nu putem furniza încă alte informații cu privire la incendiu.

Din păcate, găsim pagube semnificative, aș spune critice. Totuși, viața și sănătatea oamenilor nu sunt amenințate de nimic. Nu există victime în rândul populației.

Rog pe toată lumea să nu neglijeze semnalele alarmei aeriene! Aveți grijă de voi!”, este mesajul transmis cu câteva minute în urmă de guvernatorul Ruslan Zaparaniuc. (D.P.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …