Friday , March 29 2024

Prima creșă din Suceava finanțată de CNI va fi construită de o firmă din Vaslui

Municipalitatea suceveană va continua programul de construire a creșelor. În conferința de presă de miercuri, primarul Ion Lungu a anunțat că a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru o creșă mare în Burdujeni, finanțarea fiind prin Compania Națională de Investiții.Firma Katar Conneg SRL Negrești  va executa lucrările de construcție a creșei de pe Dealul Mănăstirii din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, după cum a precizat Ion Lungu.

Firma din Negrești Vaslui despre care edilul sucevean a anunțat că a fost declarată câștigătoare a fost liderul unei asocieri din care mai fac parte o firmă ieșeană în calitate de asociat și alți șase operatori economici în calitate de subcontractanți, numai unul fiind din Suceava. Criteriul de atribuire al contractului la licitație a fost „cel mai bun raport calitate – preț” în care 60% reprezintă componenta financiară iar 40% criterii legate de experiența profesională a managerului de proiect, arhitectului șef de proiect inginerilor proiectanți. Valoarea estimată era de aproape 15,3 milioane lei fără TVA, dar cea contractată nu a fost publicată oficial, deocamdată, pe SEAP.

Teoretic, două luni ar trebui să dureze realizarea proiectului tehnic cu detalii de execuție pentru creșă iar 12 luni va dura – sau ar trebui, conform fișei de date a achiziției, să dureze – lucrarea. La astea se adaugă încă 36 de luni garanția. De altfel, nu mai puțin de zece asocieri de firme din care face parte 86 de agenți economici – lideri de asocieri, ofertanți asociați, terți susținători și subcontractanți declarați – au depus oferte la licitația organizată de CNI pentru o creșă de mari dimensiuni pe str. Mircea Hrișcă, într-o zonă din proximitatea Cartierului Tinereții amenajat pe Dealul Mănăstirii.

O altă creșă va fi finanțată tot cu fonduri guvernamentale în zona centrală a Sucevei. Despre aceasta primarul a făcut anunțuri repetate iar în conferința de presă de miercuri a reiterat faptul că a fost aprobată de către Ministerul Dezvoltării, finanțarea și, cel mai probabil, publicarea unui anunț de participare la licitație se va face în perioada următoare pe SEAP. De altfel, Primăria Municipiului Suceava pare că a prins gust pe acest gen de investiții.

În conferința de presă de miercuri, 29 iunie, primarul Ion Lungu a spus că nu se oprește aici, ci caută fonduri europene – de fapt a spus că există o linie de finanțare deja – pentru a se face creșe în locul unor zone de garaje care vor fi desființate. Abia aici ar fi o problemă deoarece exproprierea va dura sau, în orice caz, poate dura mai multă vreme. Dacă nu este vorba de expropriere – majoritatea garajelor fiind construite pe terenuri închiriate de Primărie – atunci din nou procedura ar putea dura pentru că trebuie notificări cu privire la expirarea perioadei de contractare, ridicarea garajelor care – pur teoretic, desigur – sunt construcții ușoare și alte probleme de ordin birocratice. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …