Friday , April 19 2024

Prezență la vot de 19,4% până la ora 15.30 în județul Suceava și de 20% în țară

În județul Suceava, până la ora 15.30 votaseră 50.544 de alegători din mediul urban și 67.939 din mediul rural, reprezentând 19,42% din totalul cetățenilor cu drept de vot. Sunt cifre mici, comparativ cu scrutinul de acum 4 ani.

Cei mai mulți votanți până la ora menționată sunt bărbați din grupa de vârstă 45-64 de ani, iar cei mai puțini sunt tinerii sub 24 de ani – mai puțin de 10.000 dintre ei au votat până acum.

În general, bărbații din județ au ieșit în număr mai mare la vot decât femeile, iar locuitorii din mediul rural (68.982) au votat în număr mai mare decât cei de la oraș (51363).

Peste 3,5 milioane de români s-au prezentat la secțiile de votare până la ora 15.00. Astfel, potrivit datelor oficiale, prezența la vot la ora 15:00 este de 19,7%. La alegerile de acum patru ani, la aceeași oră, prezența era de peste 23%.

Cei mai mulți votanți au fost înregistrați în mediul urban, aproape 2 milioane, în timp ce în mediul rural au fost înregistrați peste 1,5 milioane de alegători.

Cea mai mare prezență se înregistrează în Mehedinți (peste 27%), Gorj (aproape 23%) și Teleorman (aproape 24%). Pe de altă parte, prezențe slabe sunt în județele Arad, Caraș-Severin, Ialomița, Iași, Maramureș, Satu Mare și Vaslui.

La alegerile parlamentare din 2016, prezența la vot a fost de 39,49%.

La alegerile parlamentare 2020, prezența la vot este comunicată în timp real de BEC (Biroul Electoral Central), pe parcursul întregii zile. Datele sunt obținute din secțiile de votare, prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot (SIMPV).

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …