Tuesday , January 18 2022

Preotul Ioan Vrăjitoru din Liteni, turnător la Securitate

Mihai Stauceanu - liteni
Mihai Stăuceanu
 
După aproape 30 de ani, liteneanul Mihai Stăuceanu, stabilit în Canada în anul 1982, a aflat cine i-a fost prieten şi cine duşman în localitatea sa natală, după ce a cerut la CNSAS o cerere de deconspirare, în data de 5 august a.c.. Instituţia care se ocupă de studierea arhivelor securităţii a fost operaţivă astfel încât, la sfârşitul săptămânii trecute a obţinut răspunsul. Surpriza a fost totală când a aflat că cel mai important informator în ceea ce îl priveşte a fost chiar preotul din sat, pe care îl vizita periodic în timpul vizitelor sale în România dinainte de 1989, şi în care avea încredere.
O aventură începută de mic
Mihai Stăuceanu s-a născut în 1957 în actualul oraş Liteni. După ce a absolvit opt clase, a plecat în lume, cum se făcea atunci, tocmai la Reşiţa, unde a devenit elev al şcolii profesionale a Combinatului Siderurgic, la specializarea electrician de întreţinere. In paralel, l-a atras sportul, în cei aproape trei ani de şcoală profesională activând la CSM Reşiţa, la atletism. Ajunsese, tânăr fiind să obţină oarece sucese la nivel naţional, într-o vară mergând în cantonament chiar la clubul Dinamo. Dar Reşiţa era aproape de frontiera iugoslavă şi influenţele, aerul unei alte lumi circulau mai bine pe acolo. “Am fost influenţat, am avut acces la realitatea occidentală a anilor ’70. Am făcut comparaţia iar în 1976 am trecut ilegal în Iugoslavia. Am fost însă prins la Belgrad şi am fost întors în România, prin punctul de frontieră predat grănicerilor de la Stamora Moraviţa”, îşi aminteşte liteneanul Mihai Stăuceanu. De aici începe calvarul unui tânăr ce nu împlinise nici măcar 19 ani, în sistemul anchetatorilor, aresturilor şi penitenciarelor din vremea comuniştilor. Plecarea din ţară, precum se ştie, era atunci sinonimă cu trădarea, iar pedepsele erau pe măsură.
Calvarul tânărului Mihai Stăuceanu de la Stamora Moraviţa, la închisoarea Gherla
“Am fost legat de grănicerii români cu sârmă la mâini şi transportat la unitatea lor de la Oraviţa. Două zile la rând am fost bătut, interogat şi din nou bătut, după care m-au dus în faţa procurorului din oraş. Eram atât de vânăt încât procurorul m-a întrebat dacă nu am căzut pe scări. Am fost depus ca deţinut preventiv la Miliţia oraşului Oraviţa. De aici am fost dus şi judecat public într-un cămin cultural din comuna Vărădia- Caraş Severin, pe unde trecusem frontiera”, a arătat Mihai Stăuceanu, arătând că aici a fost condamnat la un an şi zece luni de închisoare. Un frate al său a făcut recurs la tribunalul din Reşita, i s-a redus din pedeapsă, ţinând cont că la trecerea frontierei abia de câteva zile ajunsese la majorat, comportamentul în timpul arestului fiind foarte bun. I s-a redus în aceste condiţii pedeapsa, la doar un an de puşcărie, pentru trecere frauduloasă de frontieră. După recurs, tânărul din Liteni, Suceava a fost depus la închisoarea din Caransebeş iar după o lună, a fost îmbarcat într-un “bou – vagon”, cum spune el, trenul de deţinuţi, cu direcţia închisoarea Gherla. “Condiţiile de transport ale deţinuţilor erau mult mai inumane decât cele pentru animale. Eram transportaţi într-un vagon fără geamuri, în luna lui iulie, închis complet, plin de deţinuţi, o căldură insuportabilă, ca mâncare ni s-a dat o bucată de pâine neagră şi o bucată de slănină sărată. Ajunşi în Aiud, am fost debarcaţi şi încarceraţi în închisoarea de acolo, pentru că unul dintre deţinuţi murise în timpul transportului şi se bănuia că o cauză a decesului ar fi o boală contagioasă. Am stat acolo în carantină o lună de zile. In cele din urmă am ajuns la închisoarea din Gherla, unde mi-am executat închisoarea până la sfârşit”, a arătat Mihai Stăucescu.
“Trădătorul” Stăucescu
In acest interval a trebuit să lucreze chiar şi 14 ore pe zi la o staţie de epurare a apei uzate de la Combinatul de Celuloză şi Hârtie din Dej. După ce şi-a executat pedeapsa în închisoarea de maximă securitate de la Gherla, în condiţii foarte grele, păziţi de trei rânduri de paznici, verificaţi şi controlaţi de trei ori pe zi, obligaţi să mănânce fierturi făcute din oase împuţite aduse de la abator îndoite cu spanac spălat cu furca şi aruncat în oală, Mihai Stăucescu ar fi dorit să se întoarcă în satul lui natal. Bunicul Său, Ion Săuceanu murise între timp şi ar fi dorit să îşi viziteze familia. “Lumea din Liteni mă arăta cu degetul şi mă considera un trădător. Din cauza ruşinii pe care o trăgeau părinţii, m-am dus direct la Reşiţa”, a spus Mihai Stăucescu. Neavând încă diploma de absolvire a şcolii profesionale a reuşit însă, cu bunăvoinţa directorului de atunci al şcolii să se reînscrie în anul trei, ultimul, şi să o absolve, devenind electrician. A dorit să se angajeze la Combinatul Siderurgic din Reşita pentru un contract de nouă ani, cum se făcea atunci, dar i s-a spus că “nu sunt angajaţi trădătorii”. A reuşit să îşi găsească un loc de muncă, prin cunoştinţele pe care le avea, la Intreprinderea de Gospodărire Locală din localitate, unde salariile erau cele mai mici. A avut şi un mic noroc aici, aşa cum vom vedea, pentru că în calitate de electromecanic, s-a angajat la secţia ascensoare, ca necalificat mai întâi, dar după absolvirea şcolii obţinând calificarea în acest sens.
O nouă călătorie lungă, prin închisori şi lagăre, din România în Canada
Având, cum spune chiar el, sentimentul că este ca un animal închis într-o cuşcă, l-a determinat, după ce a făcut armata, să plece din nou din România acelor vremuri. Se întâmpla în 1981. “A fost totul pentru tot. Eram hotărât, dacă mă somează şi mă împuşcă, rămân pe frontieră, dacă reuşesc să trec, o să-mi refac viaţa”. A fost prins din nou, în Belgrad, a făcut 30 de zile de închisoare după care a fost transportat, după o anchetă serioasă, pentru că era deja un dosar pe numele său, din precedenta ieşire a sa din ţară, până la frontiera iugoslavo – italiană. A trecut ilegal în Italia iar la Trieste au fost înregistraţi toţi cei care trecuseră atunci graniţa în acest fel şi li s-au făcut dosare complete, li s-au dat bilete de tren personal către lagărul Latina, o fostă unitate militară, unde au fost însă bine trataţi. “Aveam unde să dormim, ni se oferea mâncare bună. Am stat în lagăr timp de nouă luni, timp în care am depus actele legale pentru imigraţie în Canada, dar şi solicitarea de a obţine statutul de refugiat politic, având actele care certificau faptul că am făcut închisoare la Gherla. Mi s-a acordat statutul de refugiat politic, conform Convenţiei de la Geneva”. In Canada a fost acceptat cu statutul de “exil voluntar”. In acest fel, în 1982, în luna martie, Mihai Stăucescu a ajuns în Canada stabilindu-se la Montreal, provincia Quebec.
De la umblatul pe străzi fără rost, la statutul de preşedinte al comunităţii românilor din Montreal
A ajuns la Montreal într-o mare criză. Nu se găsea de lucru. A umblat prin tot centrul oraşului, prin restaurante, oferindu-se să spele vasele. Nu a fost primit de nimeni. Dar a avut noroc. I s-a oferit să facă un curs de şase luni pentru învăţarea limbii franceze, subvenţionat. Cu ajutorul comunităţii române de acolo, a reuşit să îşi găsească în cele din urmă un loc de muncă la o companie ce fabrica obiecte din plastic, la un evreu de origine română. După un an şi jumătate această companie a plecat în Toronto. Ca să urmeze firma, trebuia să înceapă să înveţe engleza, aşa că nu a plecat. S-a interesat cum pot fi echivalate studiile profesionale din România şi în decurs de mai puţin de un an a reuşit acest lucru, dobândind calificarea de electromecanic ascensoare şi în Canada în Montreal, unde s-a angajat la o companie de profil, fiind foarte greu la început din cauza diferenţei mari în ceea ce priveşte tehnologia înaltă folosită acolo faţă de cea rudimentară, din România. “In Montreal am găsit o comunitate de români, copiii primilor emigranţi bucovineni ajunşi acolo la începutul secolului trecut, în 1900-1910. Am fost foarte bine primit, m-am acomodat comunităţii, iar în 1984 am fost ales ca preşedinte al comunităţii românilor din Montreal, funcţie pe care am îndeplinit-o vreme de 14 ani. In acest timp am ajutat foarte mulţi nou veniţi, tineri sau bătrâni” a mai spus Mihai Stăuceanu. El a precizat că la Montreal a mai funcţionat o comunitate de români, formată în anii ’50. A venit un val foarte mare de emigraţie formată în principal din legionari, care trebuiau să plece din ţară, altcumva îşi găseau sfârşitul în temniţele comuniste. Numărul acestora a ajuns la un moment dat să îl depăşească pe al celor veniţi în primul val cu care nu s-au înţeles excelent.
Luptă între comunităţile ortodoxe române, în Canada, la mijloc sportivii ce urmau să participe la Olimpiada de la Montreal
Biserica ortodoxă a vechilor imigranţi, unde liteneanul era preşedinte şi-a continuat activitatea, dar o nouă comunitate românească, care s-a înfiinţat cu patru ani înainte de Olimpiada din 1976 a decis să îşi aducă preot din România. “Interesul celor din ţară era că dacă un grup de atleţi ajung la Montreal şi vor să meargă la o biserică, să meargă la cea supravegheată de securitatea din România. Aşa de altfel s-a şi întâmplat, atleţii români fiind invitaţi la această biserică ortodoxă paralelă, pe perioada Jocurilor Olimpice.
Părinţii amendaţi că au găzduit în casă un străin – fiul lor, revenit în ţară cu paşaport românesc
In anul 1983, Mihai Stăuceanu s-a întors prima dată în vizită la părinţii săi din Liteni, ca român cu domiciliul în străinătate, preferând să opteze pentru acest statut, decât să renunţe la cetăţenia română. S-a temut că va avea de suferit în ţară, dar nu s-a întâmplat acest lucru. “Stiind deja că eram foarte implicat în problemele comunităţii româneşti din Canada, mi-am asumat acest risc, gândindu-mă că fiind primul cetăţean fugit din România, dacă o să mă oprească, nimeni nu se va întoarce cu aceste paşapoarte pentru români cu domiciliul în străinătate”. Acest lucru nu s-a întâmplat, nimeni nu l-a întrebat nimic, nu a fost chemat nici la Miliţie, nici la Securitate însă după plecarea lui, părinţii au fost luaţi la rost, de ce nu au anunţat că găzduiesc în propria casă un străin. “Cu toate că aveam paşaport românesc, am locuit în casa unde m-am născut, ei, părinţii mei, au fost amendaţi că au găzduit în casă un străin”, spune Mihai Săuceanu
Ioan Vrăjitoru, cunoscutul popă din Liteni care citeşte din cărţi, indicat de CNSAS ca principalul furnizor de informaţii la Securitate despre Săuceanu
Mihai Săuceanu a revenit în ţară în fiecare an, după prima vizită din 1983. A fost într-un an, chiar şi la Cernăuţi. Nu ştia însă că toate vizitele sale, ceea ce vorbeşte şi ceea ce face sunt consemnate în arhivele Securităţii. Informatori care au dat cu subsemnatul despre el nu au fost puţini. Cel puţin zece din Liteni, conform răspunsului dat de CNSAS, Mulţi dintre aceştia inofensivi, timoraţi de presiunea pusă pe ei de securitate, declarau că nu ştiu nimic, alţii, cum era miliţianul din sat de la acea vreme îşi păzea slujba, dar cel mai doritor să ofere informaţii la Securitate a fost în ceea ce îl priveşte pe Mihai Stăuceanu, chiar preotul din sat, Ioan Vrăjitoru.
In data de 5.08.2013, dorind să afle cine i-a purtat sâmbele în vremea comuniştilor, Stăuceanu a depus o cerere de deconspirare la CNSAS. Răspunsul a venit foarte repede. “Am aflat că în comunitatea română din Montreal ar exista turnători ai Securităţii. Am vrut să ştiu cine m-a vorbit de bine şi cine de rău. Nu m-am gândit că de fapt cei mai mari turnători nu erau de la Montreal, ci de la Liteni. Unul dintre cei care îmi purta cel mai mult de grijă nu era altul decât preotul din sat, Ioan Vrăjitoru. Unul dintre ei, alături de alte zece persoane. Patru dintre ei nu au dat decât câte o declaraţie şi nu au spus nimic de rău. Oameni simpli care şi-au dat seama despre ce este vorba şi s-au retras. Dar preotul din Liteni a dat în jur de 20 de declaraţii. El a dat declaraţiile acestea sub numele conspirativ Frunză Ion”.
Dovada că el este autorul acestor delaţiuni este chiar prima notă informativă înregistrată în 29.08.1984 în care scrie cam aşa: “în data de 10 august 1984, am stat de vorbă cu Stăuceanu M. Mihai, venit din Canada la părinţi în Liteni, acesta m-a căutat cu motivul de a-mi trimite salutări de la preotul Chişcă Gheorghe care este plecat în Canada – fost preot în Todireşti, rămas ilegal – din discuţiile purtate a reieşit că este mulţumit că a putut veni să îşi vadă părinţii, nici nu este căsătorit întrucât vrea să-şi facă o situaţie mai bună şi că doreşte să facă un cadou bisericii, un rând de veşminte. Urma să mă mai caute, dar a plecat în concediu şi nu s-a mai întâlnit cu mine”. Aceasta ar fi prima declaraţie semnată de Frunză Ion alias Ioan Vrăjitoru, care în acest caz a fost instruit să discute cu părinţii lui Mihai Stăuceanu, “pentru a stabili date privind situaţia fugarului în Canada”. Intrebat fiind dacă există vreun dubiu în privinţa identităţii informatorului Frunză Ion, Mihai Stăuceanu a replicat: “Credeţi că dacă intenţionam să transmit mesaje de la un preot şi să ofer veşminte preoţeşti, mergeam la primar? O altă notă informativă semnată Frunză Ion vizează o altă discuţie, din alt an, privitor la statutul aceluiaşi preot Chişcă Gheorghe, fugit în Canada, despre care cineva a adnotat – nu, plecat legal, despre care reiese că şi acolo este greu dar sunt liberi şi că trebuie să vină mai mulţi români în Canada şi părinţii să nu fie supăraţi, fiindcă şi acolo sunt oameni şi trebuie să trăiască”. Si multe asemenea.
Cum era şi firesc, Mihai Stăuceanu a fost luat în colimatorul Securităţii imediat după cea de-a doua fugă a sa în străinătate, în anul 1981 când se afla în lagărul de regugiaţi Latin din Italia. Au fost şi încercări de a-l atrage în operaţiuni “de interes operativ”, fără succes.
Preotul Ioan Vrăjitoru – trei biserici şi un palat din contribuţiile pelerinilor dornici să îşi afle viitorul prin deschiderea Bibliei
Incă înainte de 1990, părintele Ioan Vrăjitoru din Liteni a devenit cunoscut la nivel naţional ca “preot cu har”, fiind capabil să citească viitorul în cărţile sfinte, prevestirile lui fiind, aşa cum chiar el a recunoscut acum ceva vreme, valabile cam în proporţie de 80%. De aceea zilnic, de zeci de ani, la poarta parohiei sale au tot fost cozi formate de credincioşi din întreaga ţară ba chiar şi din străinătate, care cereau tămăduirea trupului şi a sufletului. In vremurile lui de glorie, chiar peste o sută de solicitanţi. Pentru proorocirile făcute, încasa felurite sume de bani, nu foarte mult, până la 50 de lei în preţurile de acum, dar suficienţi pentru ca în timp să ridice trei biserici în noul oraş, una pentru fiul său dar şi o vilă denumită de liteneni “palat”. In curtea acestuia au fost parcate în timp, din câştig cinstit, mai multe automobile de ultimă generaţie. Enoriaşii din Liteni nu prea îl vizitează dar, conform acestora, există destui oameni veniţi din alte părţi care aşteaptă încă de la el rezultate concrete la problemele personale, oferite de preotul Vrăjitoru, ajuns acum la vârsta venerabilă de 70 de ani, din interpretarea cărţilor sfinte. Se ştie despre el că “deschide cartea” şi prevesteşte în ea viitorul – lucru pe care puţini preoţi se încumetă să-l facă, întrucât Biserica nu îngăduie asemenea practică. “O fac pentru persoanele care o cer, nu ca o practică. Omului i se dă un rezultat la problemele lui. Când mă mărturisesc la duhovnic, o recunosc ca păcat”, a spus la un moment dat părintele Vrăjitoru, care a recunoscut că oferă astfel de relaţii şi prin telefon, “Oamenii vin şi din ţară, şi din străinatate. Menţin relaţia cu cei din străinatate, vorbim la telefon, îmi cer diferite indicaţii, le spun. Sunt oameni care au plecat în Canada, Italia, Franţa, Germania şi care când vin în ţară trec şi pe aici. Le spun cum o să le meargă” spunea el acum câţiva ani, într-un interviu. (O.S.)

Vezi si

Sucevean de 42 de ani băgat în arest, după ce a lovit cu mașina o femeie aflată pe trotuar.  Individul nu are permis, a fugit de la locul accidentului și a refuzat să sufle în etilotest

Duminică după-amiază, la ora 16.50, o persoană neidentificată inițial, în timp ce conducea un autoturism …

6 comments

  1. -Pacat ca nu se tine seama de Postul Adormirii Maicii Domnului si prin asta se evidentiaza bunul crestin Mihai Stauceanu cat si cei de la ziar! Bravo !

  2. -Macar a facut Biserici si multe altele! Omul cand faca ceva i se da in cap sau se cauta motive de improscare cu noroi!

  3. -Uitativa putin la fata lui Stauceanu din imagine si interpretatio!

  4. -Pai Stauceanu a fugit din tara in 1975, iar popa Vrajitoru a venit la Liteni in 1981! Nici nu-l stia!

  5. -Asta vrea sa-si faca reclama pe spatele popii! Un jegos! Daca a fost asa de bun de ce n-a stat in tara! Sau de ce n-a adus ajutoare in Liteni! Sau de ce n-a infratit Liteniul cu un oras din Canada!

  6. Nu am inteles cum de a venit asa repede acasa,dupa asa o fuga.Unii nu veneau cu zecii de ani acasa sa-si vada rudele dar dupa 2,3,ani.Foarte repede si usor!!!Cam bizar!!!