Friday , April 19 2024

Premierul Nicolae Ciucă : La Mulți Ani, frumoasă Bucovină! La mulți ani, tuturor românilor bucovineni!

La 104 ani de la unirea Bucovinei cu Țara, premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj în care a scos în evidență importanța acestui ”moment de suflet al tuturor românilor bucovineni și o etapă importantă care a contribuit la desăvârșirea visului de unitate al tuturor românilor”, precum și faptul că admiră cât de primitori și gospodari sunt bucovinenii și ”spiritul de solidaritate de care au dat dovadă anul acesta în acțiunile de sprijin pentru refugiații din Ucraina, printre care s-au numărat și mulți etnici români din teritoriul bucovinean de peste graniță nevoiți să fugă din calea agresiunii militare ruse”.
Redăm integral mesajul transmis de premierul României:
„Astăzi este sărbătoarea mândrei și dulcei Bucovine, care marchează 104 ani de la unirea acestui ținut istoric cu celelalte țări românești, la 28 noiembrie 1918, un moment de suflet al tuturor românilor bucovineni și o etapă importantă care a contribuit la desăvârșirea visului de unitate al tuturor românilor, odată cu Marea Unire.
Indiferent de schimbările pe care istoria le-a mai adus destinului său, Bucovina se evidențiază ca un tărâm al tradițiilor, al valorilor culturale, al credinței și al frumuseții naturii, toate acestea împletite cu istoria, buna conviețuire și ospitalitatea deosebită a oamenilor.
Obiectivele culturale și istorice, satele tradiționale bucovinene care sunt adevărate muzee în aer liber și frumusețea naturii fac din Bucovina una dintre cele mai apreciate destinații turistice, atât pentru români, cât și pentru turiștii din alte țări.
Am avut ocazia de multe ori să vizitez și să admir aceste locuri și am apreciat de fiecare dată frumusețea lor, dar și cât de primitori și gospodari sunt oamenii și spiritul de solidaritate de care au dat dovadă anul acesta în acțiunile de sprijin pentru refugiații din Ucraina, printre care s-au numărat și mulți etnici români din teritoriul bucovinean de peste graniță nevoiți să fugă din calea agresiunii militare ruse.
Ceea ce îmi doresc, ca român și în calitate de prim-ministru, este ca tot acest patrimoniu material, cultural, istoric și uman să rămână intact, dar să ne asigurăm că oferim perspective și pentru prezent și viitor, prin sprijin pentru accesarea fondurilor europene cu care pot fi implementate proiecte de interes local, dar și prin măsurile pe care le finanțăm prin programul guvernamental «Sprijin pentru România«.
La Mulți Ani, frumoasă Bucovină!
La mulți ani, tuturor românilor bucovineni!”

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …