Friday , April 26 2024

Prefectul susține că podul de la Milișăuți va fi refăcut în procedură de urgență

Potrivit prefectului Mirela Adomnicăi, în ședința de joi a Guvernului va fi dezbătut un proiect care să prevadă alocarea de fonduri pentru acest obiectiv. Se ia în calcul însă și construirea unui nou pod. Se va lucra până atunci la o soluție temporară de traversare a râului, un pod din tuburiPOD 3

Pentru podul de la Milișăuți, de pe DN 2H, a fost întocmită, zilele trecute, documentația de constatare a avariei, ce a fost înaintată către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, urmând ca lucrările să fie demarate în regim de urgență. Potrivit prefectului Mirela Adomnicăi, „urgența este includerea în ședința de joi a Guvernului a unui proiect care să prevadă alocarea de fonduri pentru acest obiectiv”. Practic, în aceste zile s-a dus un efort laborios, contracronometru pentru ca toată procedura birocratică premergătoare ședinței de Guvern în care se decide alocarea fondurilor să fie parcursă cât mai rapid. „Discuții se poartă și pe varianta construirii unui nou pod. Sunt specialiști ai DRDP Iași care analizează această soluție. Nu mă pot pronunța în locul dumnealor. Indiferent ce variantă va fi considerată optimă, se va merge pe procedură de urgență, adică încredințarea directă a lucrării”, ne-a declarat prefectul Mirela Adomnicăi. Ea a precizat că până la finalizarea lucrărilor de reabi­litare a podului de pe DN 2H (sau a construcției unui pod nou) se va face, cel mai probabil de către firma căreia i se va încredința această lucrare, și o soluție temporară de traversare a râului pe un pod din tuburi, așa cum a fost cazul, spre exemplu, cu ani în urmă, la Marginea. Mirela Adomnicăi a precizat că a purtat discuții cu primarul orașului Milișăuți, care i-ar fi transmis că a găsit un posibil amplasament al acestui pod cu caracter temporar. De asemenea, tot cu primarul de Milișăuți s-au purtat discuții legate de necesitatea asfaltării, într-o lună, a drumului comunal spre Tibeni. (D.P.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …