Friday , March 29 2024

Prefectul Sucevei: Teoretic, ar trebui să avem autostradă până în 2027

Prefectul Alexandru Moldovan este de părere că există posibilități tehnice ca până în 2027 să poată circula sucevenii pe autostradă de la Pașcani la Suceava și chiar până la Siret.

„Bani pentru finanțare există, însă între teorie și practică există anumite diferențe”, ne-a spus prefectul Alexandru Moldovan. Cu toate că în sensul acestei afirmații Alexandru Moldovan a precizat că are informații și detalii discutate cu proiectantul și cu cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prefectul nu a făcut un secret din faptul că el are mici îndoieli vizavi de acest termen cu privire la sectorul de la Suceava la Siret. Iar asta pentru că sunt anumiți factori între care el a numit și seriozitatea unor constructori, fără a se limita doar la acest aspect, care pot să îngreuneze unele lucrări.

Răspunzând unei întrebări cu privire la întârzierile care sunt înregistrate la anumite studii pe sectoarele de autostradă de la Pașcani la Suceava și mai departe către Siret, prefectul Sucevei a spus că „pot fi recuperate rapid” și, dând asigurări că nu sunt, în momentul de față, motive prea mari de îngrijorare. „Din punctul meu de vedere pe unele sectoare suntem mai avansați pe unele sectoare iar pe unele mai întârziați”, a spus prefectul Alexandru Moldovan.

Din punctul său de vedere, luna septembrie urmează a fi hotărâtoare și va face la finele primei luni din toamnă o informare în acest sens. Prefectul Alexandru Moldovan susține că ar trebui finalizată o parte din documentație la finele anului curent iar alta în vara anului următor, și a făcut referire la o așa numită „presiune pozitivă” în sensul ca autoritățile abilitate să dea sprijin firmelor de proiectare iar acestea să fie mai active în studiile unde au rămas cu restanțe: geotehnic și arheologic. În caz contrar, este de prăere prefectul, autoritățile „nu vor avea nicio scuză dacă nu își dau concursul pentru a duce la bun sfârșit demersurile pentru finalizarea proiectării”. Iar asta pentru că, în opinia prefectului Alexandru Moldovan, este prima dată când „s-au alineat planetele” pentru a fi  posibilă accesarea de fonduri europene cu care să fie finanțate lucrările atât pe sectorul Suceava-Pașcani, cât și pe sectorul Suceava-Siret al A7. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …

One comment

  1. Eu cred ca o sa aveti autostrada aunci cand in EU nu se vor mai vinde vehicole cu combustie interna, 2035 deocamdata.
    Vorba proverbului: Pasarea malai viteazul…Largele perspective si ingustele posibilitati… Bugetul si drobul de sare….