Friday , April 19 2024

Prefectul a dispus constituirea unei celule de criză la nivelul Spitalului Județean Suceava unde se fac pregătiri pentru operaționalizarea aparatului de testare Real Time PCR

Joi, 19.03.2020, la sediul Instituției Prefectului- Județul Suceava a avut loc o ședință operativă la care au participat prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flu­tur și managerul Spitalului Ju­dețean Suceava, Vasile Rîmbu în care s-a discutat despre operaționalizarea aparatului de testare Real Time PCR care va fi instalat în perioada urmă­toare, în spațiul pus la dispoziție de Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Laboratorul de diagnostic Covid -2 2019 va fi deservit de două echipe a câte două cadre medicale din cadrul Spitalului Județean Suceava, pentru care s-au efectuat deja demersuri în vederea instruirii în laboratorul de virologie condus de domnul Dan Oțelea de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș. Pregătirea celor două echipe, în paralel cu demersurile efectuate pentru livrarea echipamentului de testare, va diminua la maxim timpul de așteptare pentru punerea în funcțiune a laboratorului, având în vedere că acestea vor fi instruite la momentul primi­rii echipamentului și instalării în spațiul de 1000 mp special amenajat.

Totodată prefectul județului Sucea­va a dispus constituirea unei celule de criză la nivelul Spitalului Județean Suceava, din comandamentul acesteia urmând să facă parte managerul spitalului, directorul medical și șefii secțiilor principale. Prefectul județului Suceava a solicitat tuturor unităților sanitare cu paturi, constituirea la nivelul fiecărei unități, a unui comandament de criză, în care, alocarea rolurilor de comandă și coordonare să se realizeze în conformitate cu ­preve­derile Ordinului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 74525/ 18.03.2020. Comandamentul de criză va întocmi planul de management pentru pregătirea spitalului în vederea adaptării la un posibil aflux mărit de persoane infectate cu coronavirusul CoVid- 19. Activarea acestui comandament se va realiza prin dispoziția managerului unității sanitare.

În cadrul ședinței operative s-au analizat și stocurile de echipamente de protecție existente la nivelul unității medicale, managerul spitalului județean dând asigurări că s-au luat toate măsurile pentru ca stocurile de materiale să fie suficiente și în concordanță cu posibilele scenarii, la acest moment fiind practicată o utilizare judicioasă a acestora.

Au fost comunicate prin intermediul paginii de Facebook și site-ului Instituției Prefectului numerele de telefon la care pot apela cetățenii pentru a obține informații

Cea mai importantă activitate desfășurată în această perioadă pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu COVID- 19 este verificarea respectării măsurilor de autoizolare la domiciliu și a carantinei instituționalizate, sens în care prefectul județului Suceava reînnoiește apelurile făcute anterior și îndeamnă autoritățile publice locale, entitățile private, mass – media, organismele ne­guvernamentale, dar mai ales cetă­țenii județului Suceava să acțio­neze responsabil și să nu pericliteze siguranța celor din jur prin încălcarea măsurilor de protecție, izolare sau carantinare dispuse. (D.P.)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …