Alte stiri
MAE protestează față de violarea spațiului național al României de o dronă de atac rusească
acum 1 hour
La sosirea pe aeroportul sucevean, Preafericitul Daniel a fost întâmpinat de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, de Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, alături de numeroși preoți și alte oficialități.
”Părintele Patriarh a fost primit, potrivit obiceiului din Bucovina, cu pâine și sare de tineri îmbrăcați în costume populare specifice locului, fiind întâmpinat de trei ierarhi ai Bisericii noastre: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, alături de reprezentanți ai Centrului Eparhial Suceava și de domnul Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Ion Lungu, Primarul Municipiului Suceava, domnul Cezar-Niculai Deleanu, directorul aeroportului.
Delegația oficială s-a îndreptat apoi către Mănăstirea Putna, Ierusalimul neamului românesc, loc în care în aceste zile va avea loc o serie de manifestări reunite sub deviza „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”
La Mănăstirea Putna, un comitet de inițiativă, alcătuit din reprezentanți ai asociațiilor tinerimii române și ai mediului cultural și spiritual românesc, a gândit „Serbarea de la Putna – 2021” în termenii continuității unui ideal: „unitatea în cuget și simțire a tuturor românilor”, indiferent unde trăiesc, în România sau în alt colț de lume.
Pusă sub autoritatea culturală a Academiei Române și a Patriarhiei Române, „Serbarea de la Putna – 2021” își propune să fie un moment decisiv în scopul afirmării și consolidării unității românilor din țară și din afara granițelor și pentru întărirea legăturilor frățești, a comuniunii de iubire și „a împreună lucrării” spre binele comun al poporului român”, a comunicat Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Sâmbătă, 14 august
Duminică, 15 august
Luni, 16 august
Cuvânt către studenți al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel;
Dialog despre identitate și idealuri cu studenții al acad. Ioan Aurel Pop;
Discursuri ale reprezentanților organizațiilor studențești participante la atelierele on line în cadrul cărora a fost pregătită Declarația finală;
Semnarea Declarației a Congresului studențesc aniversar
Marți, 17 august
Miercuri, 18 august – Joi, 19 august
Tags Daniel Obiectiv de Suceava Patriarh sosire Suceava video
La evenimentul de sâmbătă, care a concis cu inaugurarea stadionului din Putna, au participat cinci …