Friday , March 29 2024

Postul de bibliotecar şcolar din comuna Udeşti – la mâna consilierilor locali

 Consiliul de Administraţie al Scolii Udeşti a decis desfiinţarea acestui post. Deşi conducerea ISJ a solicitat revocarea acestei decizii, directorul Marius Constantin Golea o vrea pe bibliotecară afară din şcoală cu orice preţ. Consilierii locali trebuie acum să voteze dacă acest post se va desfiinţa

primaria udesti [800x600]


Bibliotecara Elena Moroşan Larionescu de la Scoala Gimnazială din Udeşti ameninţă cu greva foamei după ce Consiliul de Admistraţie prin hotărârea nr 450/2015 a dispus desfiinţarea postului de bibliotecar. Se pare că pro-punerea pentru desfiinţarea acestui post a venit din partea directorului unităţii de învăţământ din Udeşti, profesorul Marius Constantin Golea, din cauza unor neînţelegeri mai vechi. “Directorul Golea are o ură personală în ceea ce priveşte persoana mea pentru că nu împărtăşim aceleaşi afinităţi politice. Tot încearcă să-mi facă rău. In decembrie 2012 a decis, prin Consiliul de Administraţie, diminuarea salariului meu, iar acum încearcă să mă lase pe drumuri. Muncesc în condiţii grele, dar de fiecare dată când am solicitat ceva mi-a invocat mereu că nu sunt fonduri. La fel cum procedează şi acum. Incearcă să susţină că desfiinţarea acestui post de bi-bliotecar va aduce economii consistente. Dar cum e posibil acest lucru când atribuţiile mele vor fi preluate în fiecare şcoală de către profesorul de limba şi literatura română în schimbul unui spor de 15% din salariul de bază al fiecăruia”, a declarat bibliotecara Elena Moroşan Larionescu. Aceasta se ocupă de bibliotecile Scolilor din Udeşti, Reuseni, Plăvălari, Poieni şi Stirbăţ de opt ani, lucrând câte o zi în fiecare din aceste sate.
Deşi conducerea Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava a solicitat revocarea deciziei Consiliului de Administraţie, considerând-o nelegală, directorul Golea doreşte cu tot dinadinsul punerea ei în aplicare, invocând H.G. nr. 9 din 2015 care prevede ca începând cu anul şcolar 2015/2016, 199 de posturi din rândul personalului didactic auxiliar, al celui nedidactic sau din rândul profesorilor ar trebui să dispară, doar că aceste restrângeri de activitate nu sunt legale în timpul anului şcolar în curs.
Aşa cum reiese din declaraţiile consilierului local din Udeşti, Ion Stratu, “Consiliul local Udeşti doreşte desfiinţarea postului de bi-bliotecar de la cele cinci şcoli din comună dar menţine în cadrul Primăriei, postul de re-ferent cultural, care nu face nimic”. Rămâne ca în cadrul şedinţei Consiliului Local din luna martie 2015 să se supună la vot desfiinţarea sau nu, a acestui post. (Cristina RUSTI)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

3 comments

  1. Dacă nu era PSD-ul , nu ajungea domnul Golea tovarăș director de școală . Nicio altă calitate în afară de aceea de a aparține unui partid politic aflat la putere nu-l recomandă pentru funcția de director . Iar examenul pentru ocuparea acestui post îi va “valida” aroganța și dezgustul cu care își tratează colegii . Asta se întâmplă pentru că , în sinea dumnealui , știe că ceilalți nu dau două parale nici pe ceea ce spune , nici pe ceea ce face . În Consiliile Profesorale , are o plăcere morbidă în a-i umili pe ceilalți . Cred că suferă de un puternic complex de inferioritate din moment ce , pare-se că îl satisfac situațiile penibile în care îi place să-i pună pe cei care nu îi împărtășesc …Deviza ( corect era Sloganul 😉 ) , Misiunea și Viziunea Școlii Udești .Ce educație a primit de nu-i poate respecta nici pe cei care i-ar putea fi părinți ? A fost cumva elev al unității pe care o conduce ? :)) Apreciate sunt iscoadele , persoanele cu atitudine slugarnică , cadrele care , neremarcându-se printr-o pregătire solidă de specialitate care să le fi verticalizat coloana profesională , simt nevoia de a compensa prin crearea și alimentarea continuă a unui de nezdruncinat capital de încredere ,cum altfel decât pârând , bagând intrigi , bârfind și calomniind . Dacă nu ești cu el/ei , ești împotriva lui/lor , evident , Că la alt raționament mai profund , demn de un intelectual aflat la frâiele unei școli nu te poți aștepta .

  2. Marius Golea crede ca muşchii de pe creier pot speria chiar şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.Prin sărăcia lui intelectuală, nu îşi dă seama că se afundă în noroi din ce in ce mai tare.
    Dar mai e puţin până în aprilie…când toate zbuciumările lui vor dispărea o data cu Inspecţia ARACIP.
    NIMIC NU ESTE VEŞNIC!

  3. Directorul scolii GOLEA MARIUS CONSTANTIN are multe bube in cap si a scapat ca prin urechile acului pana acum.Norocul prostului.Exact ca si in cazul bibliotecarei,a facut abuz de putere si presiuni politice si asupra profesorilor din comuna.Amenintarile,abuzul si bataia de joc sunt la ordinea zilei la SCOALA DIN UDESTI.Pana când?Nimeni nu are curajul sa faca nimic?Chiar trebuie sa va lasati calcati in picioare de o nulitate ca Golea si adjuncta lui?Pana acum a avut sustinerea primarul infractor Botezatu….sa speram ca NOUL PRIMAR e mai destept si nu il va mai lasa sa isi bata joc prin toate mijloacele de Scoala Udesteana, de elevii care nu au gresit cu nimic si de cadrele didactice.