Poșta Română a început distribuirea pensiilor în plic. Cei 61 de factori din Suceava si comunele carantinate merg cu masini, echipați cu măști și mănuși

1/04/20 ora:12:29pm

Ca urmare a instituirii măsurii de carantină în municipiul Suceava și în zonele limitrofe, cei 61 de factori poștali responsabili de aceste zone vor merge în teren cu mașini, puse la dispoziție de Oficiul Județean de Poștă, „în vederea reducerii expunerii acestora pe străzi, dar și pentru a realiza un număr crescut de distribuiri în aceeași zi, astfel încât perioada de achitare a pensiilor să fie comasată”.

Poșta Română a anunțat, miercuri, că a început distribuirea pensiilor și încearcă să finalizeze acțiunea într-un timp cât mai scurt. În municipiul Suceava si in localitatile aflate în carantină, poștașii se vor deplasa cu mașini. Pensiile vor fi date în plic, iar poștașii vor fi echipați corespunzător.

Potrivit unui comunicat remis miercuri, Compania Națională Poșta Română a început distribuirea pensiilor și face demersuri pentru a finaliza achitarea într-un interval cât mai scurt, pentru a veni, astfel, în sprijinul beneficiarilor, în această perioadă dificilă.

„Depunem toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Calendarul normal de distribuire a prestaţiilor sociale, a pensiilor, este 1 – 15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, toți poștașii din țară, care sunt de fapt eroii acestei situaţii, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge cât mai repede față de calendarul normal. Facem absolut tot ce ne stă în putere ca banii să ajungă la toţi pensionarii, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înainte de sărbătorile pascale”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

De asemenea, ca urmare a instituirii măsurii de carantină în municipiul Suceava și în zonele limitrofe, cei 61 de factori poștali responsabili de aceste zone vor merge în teren cu mașini, puse la dispoziție de Oficiile Județene de Poștă, „în vederea reducerii expunerii acestora pe străzi, dar și pentru a realiza un număr crescut de distribuiri în aceeași zi, astfel încât perioada de achitare să fie comasată”.

Potrivit companiei, factorii poștali vor avea asupra lor legitimații și adeverințe de la angajator, completate și semnate. „Toți factorii poștali sunt echipați corespunzător, fiind protejaţi cu măşti, mănuşi şi dezinfectant şi au fost reinstruiţi să evite interacţiunea în momentul în care ajung la ușile oamenilor. Aceștia vor respecta distanța de 2 metri față de beneficiarul drepturilor sociale. Contravaloarea pensiei/mandatului se va preda, către beneficiar, pe cât posibil, în plic pe care vor fi înscrise datele beneficiarului. Completarea cuponului se va face de către beneficiarul drepturilor sociale doar cu instrument de scris propriu. În cazul în care acestia nu dețin unul propriu, va fi pus la dispoziție de către poștaș. Durata operațiunii nu va fi mai lungă de aproximativ 5 minute pentru un beneficiar”, se arată în comunicat.