Friday , March 29 2024

Pompierii suceveni au curățat trotuarele de pe strada Universității

Pompierii militari au curățat trotuarele și zonele învecinate pe strada Universității, de la sediul ISU Suceava până în dreptul Primăriei 

pompieri

Atunci când nu au misiuni, pompierii militari suceveni sunt într-o pregătire con­tinuă, pe toate planurile. Pe de o parte, salvatorii execută misiuni de recunoaștere a raioanelor de intervenție, pentru a cu­noaște dinainte în de­taliu aproa­pe orice zonă de pe teritoriul ju­de­țului. Fac exer­ciții deseori, simulând diverse situații de ur­gență la obiective cu risc.

Pe de altă parte, periodic au loc controale ale pompierilor în diferite unități de stat și private. În aceste unități, cel mai important este faptul că ajung să cu­noas­că bine dispozitivele, cu minusuri și plu­suri, astfel încât într-o situație de urgență știu ce forțe și mijloace să folosească la plecarea pentru o misiune reală.

Zilnic, pompierii au în programul de pregătire continuă două ore de sport, dar și evaluări fizice periodice. Se pregătesc zi de zi pentru ceva ce nici ei și nimeni nu își dorește, dar care se poate întâmpla oricând, în orice colț al județului sau chiar al țării. Merg la competiții sportive și profesionale și reușesc să urce pe podium la fiecare concurs, fapt ce demonstrează că au un nivel ridicat de pregătire.

Ieri, „pregătirea continuă” s-a mutat pe strada Universității. Pompierii militari au curățat trotuarele și zonele învecinate, până în dreptul sediului Primăriei. „Stim că avem mulți vecini în vârstă, pentru care deplasarea pe străduțele înzăpezite se face cu greutate și am vrut să le dăm și lor o mână de ajutor”, au spus pompierii suceveni. (D.Z.)

 

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …