Thursday , March 28 2024

Polițiștii suceveni se vor implica într-un proiect pilot care va cuprinde părinți – profesori – copii – polițiști, cu scopul de a “suda relațiile între copil, familie și instituții”

Polițiștii suceveni desfășoară, până pe 15 iunie a.c., campania de prevenire a delincvenței juvenile, victimizării minorilor și prevenirii violenței în mediul școlar „Siguranță de Nota 10”, ce are ca scop creșterea gradului de informare a elevilor, în vederea reducerii riscului de victimizare și de implicare în fapte antisociale. Totodată, se urmărește responsabilizarea elevilor cu privire la adoptarea unui comportament preventiv și informarea cu privire la repere legislative minime, în special în ceea ce privește limitele răspunderii penale a minorilor și consecințele în plan juridic și personal generate de adoptarea unui comportament antisocial. O componentă separată a campaniei o reprezintă optimizarea legăturilor cu părinții copiilor și implicarea activă a acestora în dezvoltarea minorilor și dobândirea de către aceștia a unui comportament preventiv.

Educația din familie, modelul familiei, este definitoriu în atitudinile comportamentale dezvoltate de tânăr. Părintele trebuie să manifeste o atenție sporită la orice modificare comportamentală a copilului. Fiecare etapă a vieții este însoțită de modificări la nivel psihic și mental și orice factor de risc poate afecta dezvoltarea optimă a minorului. Copilul trebuie să găsească în părintele său un model comportamental, un prieten, un confident, un stimul pentru încrederea personală.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava, împreună cu polițiștii de proximitate și polițiști din cadrul secțiilor și posturilor de poliție desfășoară în perioada 08 – 12 aprilie 2019 întâlniri cu părinții elevilor, în partea a doua a zilei, fiind prezentate riscuri la care sunt expuși copiii lor, modalități de abordare, semnale în comportamentul copiilor la care trebuie să fie receptivi, soluții pentru gestionarea anumitor probleme.

O activitate deosebită, cu participarea a peste 80 de părinți a avut loc în data de 04 aprilie între orele 17.00 – 19.00 la Şcoala Generală „Miron Costin” Suceava. În cadrul proiectului ,,Siguranța copilului – prioritate a școlii, familiei și poliției” coordonat de profesoarele Ana Ştefură și Maria Afanasov Bestiuc s-a organizat o discuție interactivă privind problemele copiilor din ciclul primar și gimnazial, fiind prezentate teme în referire la violența școlară, siguranța pe internet, siguranța rutieră, rolul anturajului în dezvoltarea atitudinilor comportamentale. Părinții au ridicat probleme punctuale privind siguranța copiilor și și-au manifestat interesul pentru realizarea unor activități comune părinți-profesori- copii-polițiști. Propunerea se va materializa într-un proiect pilot care va propune o serie de activități comune realizate în această formulă, rolul fiind acela de sudare a relațiilor între copil, familie și instituții.

O altă activitate deosebită a fost desfășurată în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, sub coordonarea directoarei Maria Pavelescu și profesoarei Adriana Nichitean. Peste 50 de părinți ai unor copii care urmează să fie înscriși în clasa 0 au participat la o sesiune de dezbateri privind modalități de gestionare a unor riscuri și pericole asociate acestui pas pe care îl fac copiii lor. Părinții au primit din partea polițiștilor cărți și manuale adaptate ciclului preșcolar și clasa 0 și au fost încurajați să relaționeze cât mai mult cu micuții.

“Prezența numeroasă a părinților la activitățile organizate reprezintă o garanție a interesului acestora față de dezvoltarea copiilor și este considerată de către noi, polițiștii o resursă optimă pentru a fi utilizată în reglarea unor comportamente uneori deviante ale copiilor, cu risc de degenerare spre infracționalitate.

Polițiștii le transmit părinților că le sunt alături, gata să intervină ori de câte ori va fi nevoie, că pot să apeleze cu încredere și să ceară sprijinul lor în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, astfel încât nimic să nu perturbe drumul pe care au pornit copiii lor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Suceava.

 

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …