Thursday , March 28 2024

Polițiștii suceveni reamintesc proprietarilor de animale că sunt obligați să le protejeze de soare și caniculă

În această perioadă, polițiștii Biroului Protecția Animalelor – IPJ Suceava sunt prezenți la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului și desfășoară activități de informare în vederea respectării legislației privind protecția animalelor.

Polițiștii reamintesc faptul că nu trebuie sa uităm de necuvântătoarele din jurul nostru care, în funcție de specie, pot fi expuse unor riscuri din cauza soarelui puternic și a căldurii.

Este important ca proprietarii să le asigure o sursă de apa potabilă, hrană proaspătă și suficientă, precum și adăpost corespunzător împotriva razelor solare.

”Dacă plănuiți să călătoriți însoțiți de animalele de companie, trebuie acordată atenție transportului acestora, astfel încât să nu fie expuse în vehicule, în mod direct și pe o perioadă îndelungata, la radiații ultraviolete și la temperaturi ridicate.

Atunci când transporți un animal de companie în mașină, este în joc atât siguranța animalului cât și a pasagerilor și conducătorului auto. Chiar și un animal mic, care nu este transportat corect, poate conduce la producerea unui eveniment rutier nedorit. Putem preveni aceste situații folosind sisteme de protecție adecvate.

În cazul apariției unor comportamente anormale la animalele pe care le dețineți, cum ar fi stare generala alterată sau semne de deshidratare, aveți obligația de a anunța medicul veterinar în vederea acordării îngrijirilor necesare.

Reamintim faptul că, nerespectarea condițiilor de bunăstare a animalelor este sancționată de art. 5 din Legea 205 din 2004 iar că, urmare a modificărilor legislative, intrate în vigoare la data de 19 mai a.c., cuantumul sancțiunii contravenționale este de la 3.000 la 12.000 lei”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Suceava.

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …