Thursday , April 18 2024

Politiștii suceveni au emis în acest an peste 30 de ordine de protecție

În anul 2018, la nivelul județului Suceava, instanțele au emis 108 ordine de protecție. De asemenea, începând cu 28 decembrie 2018, în baza modificărilor legislative, polițiștii pot emite pe loc ordine provizorii de protecție. De la începutul anului, polițiștii au emis peste 30 de ordine provizorii de protecție.

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava atrage atenția că nerespectarea ordinului de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea.

Vinerea trecută, la ora 10.30, un tânăr de 27 ani, din comuna Valea Moldovei, pe numele căruia Judecătoria Gura Humorului a emis la data de 27 februarie a.c. un ordin de protecție pe un termen de șase luni, a fost identificat în locuința unde a locuit până la emiterea ordinului de protecție, în care locuiește mama sa, prin aceasta încălcând obligațiile de a păstra o distanță de minimum 200 de metri față de reclamantă.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „nerespectarea hotărârii judecătorești”. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

„De la 28 decembrie 2018, polițiștii care intervin la  cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecție provizoriu, valabil cinci zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aștepte unul încuviințat de judecător. Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul șef Ionuț Epureanu.

Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.

În anul 2019, prioritatea polițiștilor suceveni este siguranța în familie și prevenirea violenței domestice. (O.S.)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …