Wednesday , April 24 2024

Poliţiştii rutieri au dat amenzi de peste 167.000 de lei în doar trei zile

politia rutiera


Serviciul şi Biroul Rutier Suceava împreună cu formaţiunile de profil din teritoriu sprijiniţi de lucrători de siguranţă publică atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră, inclusiv din cadrul secţiilor de poliţie rurală, au organizat şi desfăşurat, în perioada 23 – 25 ianuarie 2015, acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistării şoferilor care conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi în scopul combaterii încălcării regimului legal de viteză şi depăşirii neregulamentare. Astfel, au fost aplicate 597 de amenzi în valoare totală de 167.511 de lei, au fost reţinute 39 de permise de conducere, iar 18 certificate de înmatriculare au fost retrase de poliţişti. In total au fost testaţi cu aparatul etilotest 506 şoferi.
Cristian T., de 30 de ani, din comuna Pârteştii de Jos, a condus maşina pe DJ 178A, chiar dacă avea o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Andrei F., de 24 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a condus autoturismul pe strada Republicii din Vatra Dornei, cu o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au întocmit şi acestuia un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Cornel V., de 44 de ani, din comuna Putna, a condus maşina pe DN 2H. El a fost oprit de poliţişti şi pus să sufle în etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
In data de 24 ianuarie 2015, la ora 12.48, Cătălin P., de 28 de ani, din comuna Straja, a fost surprins în timp ce conducea maşina pe DJ 209G cu viteza de 104 km/h în localitate. Acesta a fost amendat, iar permisul său a fost reţinut pentru o perioadă de 90 de zile.
In data de 25 ianuarie 2015, la ora 09.12, Petru S., de 57 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, a fost depsitat în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209G din comuna Brodina, cu viteza de 103 km/h în localitate. Bărbatul a fost amendat şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.
Costică B., de 30 de ani, din satul Gura Putnei, comuna Putna, a condus maşina pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus fără a avea permis de conducere, el luând autoturismul de la soţia sa. Dacă Costică B. s-a ales cu un dosar penal pentur „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, nevasta sa s-a pricopsit cu un dosar penal pentru „încredinţarea unui vehicul unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere”. (C.Z.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …