Tuesday , April 23 2024

Polițiștii au deschis dosar penal pe numele asistentei care se dădea medic stomatolog la cabinetul Almacri Dent

Plângerea penală a fost depusă de președintele Colegiului Medicilor Dentiști Suceava, medicul Gabriel Gospodaru. Proprietara Almacri Dent, asistent de igienă dentară, este acuzată prin patru plângeri că ar fi făcut copiilor inhalosedare, dar și tratamente pe canal și plombare de măsele. In plus, clinica din Obcini nu are autorizație de funcționare 

După cum reiese din declarațiile purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, oamenii legii au întocmit un dosar de urmărire penală pe numele asistentei de la cabinetul Almacri Dent din cartierul Obcini, care se dădea drept medic stomatolog. “S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ­e­xercitare a unei profesii fără drept”, a declarat Ionuț Epureanu. Dosarul a fost întocmit în baza unei plângeri depuse de medicul Gabriel Gospodaru, președintele Colegiului Medicilor Dentiști Suceava, după ce la sediul instituției pe care o conduce au fost depuse cel puțin patru plângeri ale unor mame. Acestea susțin că micuții lor au fost tratați de asistenta Rodica Şalgău, aceasta ­pre­tinzând că este medic stomatolog.

 

Reamintim faptul că Rodica Şalgău (foto), asistent de igienă dentară și proprietarul cabinetului Almacri Dent din cartierul Obcini, a fost reclamată la Colegiul Medicilor Stomatologi din Suceava că face anestezie inhalatorie copiilor chiar dacă nu are studii de medic anestezist. Totul a ieșit la iveală după ce mama unui pacient, un copil cu probleme cardiace, a depus o reclamație la Colegiul Medicilor Dentiști. Femeia a rămas stupefiată când a aflat la ce riscuri a fost supus fiul ei, medicul anestezist fiind în realitate o simplă asistentă. Se pare că neregulile se țin lanț la acest cabinet, deoarece medicul nu este medic, iar clinica Almacri Dent nu există în evidențele Colegiului Medicilor Dentiști și nu are autorizație de funcționare. După ce cazul a fost făcut public, mai multe mame au depus plângere, atât la Colegiu, cât și pe site-ul Poliției, acestea susținând că asistenta Rodica Şalgău a făcut și tratamente pe canal și a plombat măseluțe. (O.S.)

 

Vezi si

Angelica Fădor: ”Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești – un eveniment de înaltă ținută”

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a fost prezent, duminică, la Festivalul Național al Ouălor …