Thursday , April 25 2024

Polițiștii atrag atenția copiilor și părinților cu privire la pericolele reprezentate de utilizarea materialelor pirotehnice

Poliția Română desfășoară și în acest an acțiunea națională „Foc de artificii”, pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnicePetarde 3

În perioada 21 noiembrie 2017 – 5 ianuarie 2018, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu, polițiștii acționează, în toată țara, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice.

Astfel, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR, cu sprijinul Direcției de Ordine Publică din IGPR, polițiștii vor efectua acțiuni și controale, atât la societățile comerciale autorizate să desfășoare ope­ra­țiuni cu articole pirotehnice, cât și în zona pie­țelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

Poliția Română reamintește că este interzisă deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 și 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranță ­publică, securitate și pentru protecția mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor piroteh­nice în următoarele situații:

a) între orele 24.00 și 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau interna­țional, în baza aprobării autorităților locale;

b) la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la patru niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste patru niveluri;

c) la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoa­re, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 și 4 numai în condițiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență ju­dețean și avizul inspectoratului județean de poliție pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pe­dep­sește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă. (D.Z.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …