Saturday , April 20 2024

Politisti SAS, intr-o actiune la Liteni, pentru verificarea respectarii Ordonantelor Militare

Luni, 6 aprilie, în intervalul orar 11.00-14.00, în baza planului propriu al Serviciului de Investigații Criminale, pentru prevenirea răspândirii noului tip de Covid-19, în zona de responsabilitate a Poliției orașului Liteni, a fost organizată o acțiune cu efective sporite, fiind legitimate 78 de persoane și controlate 38 de vehicule.

Au fost verificate 15 persoane autoizolate la domiciliu și au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 13.000 lei, toate la OM 4/2020 rap la OUG 1/1999 modif. La acțiune au participat 3 polițiști din cadrul SIC Suceava, 3 polițiști din cadrul Poliției orașului Liteni și o grupă a Serviciului de Actiuni Speciale (SAS), care au acționat pe raza orașului Liteni, unde sunt și comunități minoritare.

„Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale.

Reamintim totodată faptul că, începând cu data de 03 aprilie a.c., valoarea amenzilor ce pot fi aplicate de autorităţi a crescut, cuantumul fiind cuprins între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv 10.000 şi 70.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, respectiv:

-confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

-interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

-suspendarea temporară a activității;

-desființarea unor lucrări;

-refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.

Pentru siguranța dumneavoastră, a celor dragi și a comunității, vă rugăm să rămâneți acasă, să limitați contactul cu alte persoane și să respectați prevederile ordonanțelor militare!”, se arata intr-un comunicat transmis de IPJ Suceava.

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …