Saturday , April 20 2024

Podul  de pe bulevardul 2 Grăniceri, din Fălticeni, intră în reparație

Primăria Municipiului Fălticeni a semnat contractul pentru reabilitarea podului de pe bulevardul 2 Grăniceri, situat pe DN2, la intrarea în Fălticeni. Contractul de lucrări a fost atribuit, în urma procedurii de licitație publică, societății Maghebo SRL, cu sediul în Câmpulung Moldovenesc, iar investiția, în valoare de peste 3 milioane de lei, se va derula prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Lucrările de reabilitare vor consta în intervenții la structura de rezistență a podului, lucrări hidrotehnice, realizarea rampelor de acces, modernizarea instalațiilor de iluminat public, dar și modernizarea unei porțiuni de drum, de la Statuia Grănicerului până la sensul giratoriu. Ordinul de începere a lucrărilor va fi eliberat în curând. Durata de execuție a lucrărilor de reabi­litare este de cinci luni de la data emiterii ordinului de începere a lu­crărilor. “Este un moment așteptat de mult timp, atât de noi, administrația locală, cât mai ales de fălticeneni și de toți cei care tranzitează Fălticeniul. O intervenție necesară, care va începe în curând. În ceea ce ne privește, suntem pregătiți să emitem ordinul de începere a lucrărilor”, a declarat ­Gheor­ghe Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni. (C.R.)

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …