Thursday , March 28 2024

PNL şi PDL fuzionează. Flutur: Este o dovadă de maturitate politică

negocieripnl-pdl-4-nd_1 [800x600]
Foto: evz.ro
 
Senatorul Gheorghe Flutur susţine că fuziunea PNL – PDL este un moment de o mare încărcătură care arată un grad ridicat de maturitate politică. „Cred că este un moment foarte important pentru dreapta românească. Este o dovadă de maturitate politică pentru deschiderea căii de formare a singurului partid puternic pe zona de dreapta. Este un partid care are un proiect de ţară pentru bunăstarea locuitorilor”, a declarat senatorul Gheorghe Flutur imediat după conferinţa comună a liderilor PDL şi PNL, Vasile Blaga şi Crin Antonescu, în care s-a anunţat fuziunea celor două partide politice.
Tot ieri, după conferinţa ad-hoc a liderilor PDL şi PNL, Gherorghe Flutur a dat semnalul nu doar pentru o strategie comună la nivel parlamentar, ci şi în teritoriu. „Sunt echipe de negociere la această oră. Vrem să stabilim un calendar comun al grupurilor parlamentare iar în teritoriu un calendar ca aleşii noştri să formeze majorităţi PDL – PNL în teritoriu”, a mai spus Gheorghe Flutur.
Cât priveşte partea legată strict de Suceava, Gheorghe Flutur este de părere că fuziunea dintre cele două forţe politice crează perspective mai bune de revenire a dreptei politice la conducere. De asemenea, este de părere că fuziunea va duce şi la o mai bună mobilizare a electoratului de dreapta din judeţul nostru la alegerile prezidenţiale, primul tur al acestora fiind în 16 noiembrie. „După părerea mea, cresc şansele ca la Suceava să revină dreapta la Putere şi cred că sunt şanse ca sucevenii să voteze în număr mare candidatul de dreapta la alegerile prezidenţiale, să voteze un preşedinte pro-european şi un prieten al zonei noastre”, a declarat Gheorghe Flutur. (D.P.)
negocieripnl-pdl-8-nd_1 [800x600]
Foto: evz.ro
PNL şi PDL încearcă să ajungă “pas cu pas” la “un mare partid de centru-dreapta”, a anunţat liderul democrat-liberal Vasile Blaga, după întâlnirea PNL-PDL, menţionând că este “destul de greu de crezut” că se va reuşi aceasta până la alegeri. Preşedintele PDL a adăugat că s-a luat decizia ca cele două partide să aibă un candidat unic la Preşedinţie, care va fi stabilit pe baza unor cercetări. “Am decis să avem un candidat unic la Preşedinţie, pe care-l vom stabili pe baza unor cercetări”, a menţionat el. “Noi discutăm o fuziune în timp şi o colaborare imediată, practic o alianţă, considerăm că suntem din seara asta aliaţi între cele două partide”, a spus Blaga.  “Si atunci, chiar dacă vom funcţiona ca o alianţă până când vom ajunge la o fuziune, nu vom scrie pe hârtie, pentru că şi noi şi mă bucur şi colegii liberali am participat la aceste discuţii deschişi şi sinceri, adică avem încredere unii în alţii şi vom ajunge până la urmă la o construcţie”, a explicat Vasile Blaga.
Toate alianţele locale ale PNL cu PSD prin care au fost asigurate majorităţi locale urmează să fie rupte
Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, la rândul său, la finalul discuţiilor cu liderii PDL, că toate alianţele locale ale PNL cu PSD prin care au fost asigurate majorităţi locale urmează să fie rupte, pentru a fi încheiate altele cu PDL.
Liderul liberal Crin Antonescu a menţionat, la rândul său, că, în urma discuţiei PNL-PDL de miercuri, s-a luat hotărârea de a construi împreună “un proiect care să implice un mare partid de dreapta într-un viitor cât mai apropiat”. “În urma acestei prime discuţii pe care delegaţiile partidelor noastre le-au purtat, în esenţă am luat hotărârea de a colabora, de a construi împreună un proiect politic solid, de durată, un proiect pentru România, un proiect care să implice un mare partid de dreapta într-un viitor cât mai apropiat, o construcţie pentru alegerile prezidenţiale, pentru administraţia locală şi pentru alegerile parlamentare, pentru o viitoare guvernare împreună”, a spus Antonescu.
Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că negocierile dintre PNL şi PDL privitoare la fuziune pleacă “în mod tacit” de la principiul parităţii, precizând că deocamdată nu se vorbeşte despre renunţarea la numele unuia dintre partide.
Antonescu a fost întrebat dacă renunţă la numele PNL, în urma fuziunii dintre PNL şi PDL.
“Nu renunţă nimeni la nimic, vreau să vă rog să înţelegeţi că în acest moment nu avansăm nici nume şi ipoteze, dar vă spun clar că cele două partide vor avea, vor susţine un candidat comun la Preşedinţie şi în timpul cel mai scurt pe care ni-l impune deja un calendar raţional noi vom face această evaluare, pe baza criteriilor, pe baza cercetărilor sociologice, pe baza tuturor evaluărilor, şi vom anunţa numele candidatului, evident. Nu are rost să vorbim acum de numele partidului când el va fi fuzionat, pentru că vă asigur, nu se va petrece o fu-ziune fără să ştim numele sub care fuzionăm”, a declarat liderul demisio-nar al PNL. El a precizat că se doreşte un partid mare “prin fuziune, cât mai curând rezonabil”. “Fuziunea într-un mare partid a două partide serioase este o construcţie la rândul ei temeinică şi care necesită un timp. Vrem ca acest timp să fie cât mai scurt, dar construind temeinic. Că va fi înainte de alegerile prezidenţiale sau după, asta vom vedea”, a mai afirmat Antonescu.
Antonescu a mai afirmat că reprezentanţi ai PNL şi PDL vor începe discuţii tehnice “la propriu, nu la figurat”. “Este posibil ca în 30 de zile să avem paşi foarte consistenţi pe calea acestor lucruri, nu ţine numai de noi. Adică, de pildă, un studiu sociologic serios presupune o anumită durată şi nu o stabilim noi, o stabileşte sociologul respectiv, e ca la doctor”, a mai afirmat Antonescu. Preşedintele demisionar al PNL a fost întrebat dacă a fost discutat principiul parităţii în cadrul negocie-rilor pentru fuziune.
Nu am discutat principiul parităţii, dar din capul locului, tacit dacă vreţi, şi cred că asta s-a remarcat de ieri, pornim de la o discuţie între egali”, a răspuns Antonescu.
FC şi PMP se pot alătura pe parcurs proiectului PNL – PDL
Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, şi preşedintele PDL, Vasile Blaga, au declarat, miercuri, că în ceea ce priveşte Forţa Civică sau PMP, aceste formaţiuni se pot alătura pe parcurs proiectului noului partid PNL-PDL, fiecare partid având dreptul la fuziuni prin absorbţie. Antonescu şi Blaga au fost întrebaţi dacă Forţa Civică şi PMP vor juca un rol în formarea noului partid de centru-dreapta.
“Am discutat ceea ce am discutat şi v-am şi prezentat între cele două mari partide de pe partea dreaptă, PDL şi PNL. Dacă şi alţii vor vrea să se alăture pe parcurs acestui proiect, cu atât mai bine, dar noi discutăm o fuziune în timp şi o conlucrare imediată, practic o alianţă, considerăm că suntem în seara asta aliaţi, pentru cele două partide”, a răspuns Blaga.
Antonescu a susţinut că sunt situaţii de fuziuni prin absorbţie, deosebite de fuziunile dintre două partide politice mari. “Sunt fuziuni şi fuziuni, există fuziuni simple, fuziuni prin absorbţie, în care, cu tot respectul, un partid mult mai mic fuzionează prin absorbţie cu un partid mai mare şi lucrurile astea se pot petrece pe parcurs, şi există fuziuni mai complicate, când partidele sunt de mărime egală, de pondere egală, au o greutate, au un brand, au un trecut şi atunci sigur că asta durează mai mult. Deci o soluţie posibilă şi o discuţie pentru care în principiu suntem deschişi pentru rezolvarea problemei de parcurs a unor partide mai mici, nu aş putea să-l numesc, ăla da, ăla nu… nu discutăm asta acuma, poate să fie şi asta”, a afirmat liderul PNL.”Fiecare partid are li-bertatea la o adică de a face fuziuni prin absorbţie”, a completat Blaga. (Mediafax)

Vezi si

Sediul Filialei Surzilor Suceava riscă să rămână fără acoperiș după ce vijeliile au afectat serios clădirea, care se afla deja într-o stare precară

Vijelia de miercuri a stârnit mari probleme pentru unele structuri din municipiul Suceava, printre care …

2 comments

  1. Dovada de prostitutie politica, care se face “legal”, la maturitate!!!!

  2. SPER CA ROMANII SA SE TREZEASCA SI SA NU MAI VOTEZE ACESTE PARTIDE DE DREAPTA GEN PDL s.a. CARE IN ZECE ANI CAT AU GUVERNAT S-AU IMBOGATIT DOAR EI, PE SEAMA SARACIRII MAJORITATII POPULATIEI, TAINDU-LE SALARIILE , PENSIILE SI LASANDU-I FARA LOCURI DE MUNCA SI FARA NICI O SPERANTA !!!!!!!!!!!
    FUZIUNEA PDL CU PNL , CARE PANA IERI SE INJURAU CA LA USA CORTULUI , DEMONSTREAZA CAT DE MESCHINI SI EXECRABILI SUNT REPREZENTANTII ACESTOR PARTIDE , CARE PT “CIOLAN” SUNT IN STARE DE ORICE , SPER IN SFARSIT POPULATIA SA-I TRATEZE CU DISPRETUL CUVENIT !!!!!