Thursday , July 25 2024

Pictură murală de mari dimensiuni, realizată la Cernăuţi, ca simbol al cooperării transfrontaliere dintre România şi Ucraina

O pictură murală de mari dimensiuni a fost realizată în oraşul ucrainean Cernăuţi, ca simbol al cooperării transfrontaliere de lungă durată între România şi Ucraina, informează un comunicat de presă transmis, vineri, de Biroul de Cooperare Transfrontalieră (BCT) de la Suceava.

Potrivit sursei citate, pictura intitulată “Mesaj pentru Ucraina” arată susţinerea şi prietenia prin artă murală contemporană, subliniind valorile europene şi marcând un moment important: finalizarea proiectelor finanţate în cadrul Programului Operaţional Comun România-Ucraina şi trecerea la noul program de cooperare Interreg NEXT.

“Noua pictură murală din Cernăuţi continuă manifestul solidarităţii pentru partenerii noştri ucraineni şi face parte din campania “Mesaj pentru Ucraina” lansată în vara anului 2022 de Ziua Cooperării Europene #Interreg”, se arată în comunicat.

Autoarea lucrării “Păsările victoriei şi ale libertăţii” – Tetyana Lebedenko, o tânără talentată în vârstă de 17 ani, din regiunea Odesa, a fost prezentă la inaugurare.

“Prezenţa ei a adus un plus de autenticitate evenimentului, evidenţiind potenţialul tinerei generaţii de a contribui la un viitor mai bun. Tetyana a vorbit despre inspiraţia din spatele creaţiei sale şi a subliniat importanţa valorilor europene pentru generaţia ei”, se mai arată în comunicatul BCT citat de Agerpres.

Realizată pe faţada Centrului Municipal de Creaţie pentru Copii şi Tineret din Cernăuţi, această pictură este o replică a celei de pe Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, subliniind mesajul #StandWithUkraine.

Primăria oraşului Cernăuţi a avut un rol esenţial în realizarea acestei iniţiative, motiv pentru care viceprimarului Iurii Lesiuk i-a fost înmânat un premiu de apreciere din partea Autorităţii de Management a programului Interreg NEXT România-Ucraina şi din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei din România.

Vezi si

Zona de munte a județului, sub Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar …