Monday , May 23 2022

Peste 700 de candidaţi au susţinut inspecţiile speciale la clasă din cadrul concursului de titularizare

inspectorat

Dintre cei 738 de candidaţi care au susţinut inspecţiile speciale la clasă şi cei 40 de candidaţi care au susţinut proba practică, nici unul nu a obţinut nota 5. La sfârşitul lunii, pe 30 iulie, candidaţii înscrişi la concursul de titularizare vor susţine proba scrisă, care se va desfăşura în două centre din Suceava : Colegiul Tehnic “Alexandra Ioan Cuza” şi Colegiul Tehnic “Petru Muşat” . Anul acesta au fost scoase la concurs 133 de posturi titularizabile, cu viabilitate mai mult de patru ani şi 527 de posturi, netitularizabile, cu viabilitate sub patru ani

 
 
 
Anul acesta, 935 de suceveni s-au înscris la concursul de titularizare. Dintre aceştia, 738 de candidaţi care au susţinut inspecţiile speciale la clasă din cadrul concursului de titularizare nici unul nu a obţinut nota 5. De asemenea, 40 de candidaţi care au susţinut proba practică, nici unul nu a luat nota 5. Inspecţiile speciale la clasă s-au desfăşurat până pe data de 28 iunie. Potrivit celor spuse de Laura Hacman, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava, notele obţinute de către candidaţi la aceste inspecţii la clasă vor avea o pondere semnificativă la nota finală a examenului, având o pondere de 25% la nota finală.
Unul dintre criteriile punctate la examenul de titularizare priveşte nota pe care trebuie să o obţină candidatul atât la inspecţia specială, cât şi la proba scrisă.
In total, la nivelul judeţului, în perioada 8-17 mai, s-au depus 935 de dosare, din care un număr de 598 în centrul nr.1-Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava şi 337 în centrul nr. 2- Colegiul Tehnic „Petru Muşat” din Suceava.
Anul acesta au fost scoase la concurs 133 de posturi titularizabile, cu viabilitate mai mult de patru ani şi 527 de posturi, netitularizabile, cu viabilitate sub patru ani
Candidaţii înscrişi în acest an la concursul de titularizare luptă pentru cele 133 de posturi titularizabile, cu viabilitate mai mult de patru ani şi pentru cele 527 netitularizabile, cu o viabilitate sub patru ani. In conformitate cu metodología de ocupare a posturilor vacante/temporar vacante în învăţământ şi potrivit calendarului mişcărilor de personal, Inspectoratul Scolar Judeţean a desemnat două centre de examen, cu repartizarea disciplinelor la care se va susţine proba scrisă. Astfel, în primul centru-Colegiul Tehnic “Alexandra Ioan Cuza” din Suceava se va da examenul pentru învăţători, educatori, istorie, geografie, religie, educaţie muzicală, limba şi literatura română, limbi străine, limba maternă ucraineană şi specializări pentru cluburi ale copiilor. La cel de-al doilea centru-Colegiul Tehnic “Petru Muşat” din Suceava se va susţine examenul la discipline tehnice de specialitate, discipline socio-umane, cultură civică, educaţie plastică, biologie, chimie, fizică, consiliere şcolară, informatică, matematică, învăţământ special şi specializări pentru cluburi ale copiilor. Pe data de 30 iulie este ziua cea mare, când va avea loc proba scrisă în cele două centre situate în Suceava. Pe 5 august se vor afişa rezultatele, iar în zilele de 5 şi 6 august vor putea fi înregistrate eventualele contestaţii la ISJ. Pe 8 august se vor afişa rezultatele finale. (Georgiana GROZA)

Vezi si

Niculai Barbă: Pregătim pentru județul Suceava un calendar de vară deosebit, plin cu evenimente culturale de top și oferte turistice „de poveste”

Seria evenimentelor va începe pe 2 iunie cu Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu”, care va fi …