Friday , April 19 2024

Peste 600 de participanţi la cel de-al XXXVI-lea Congres al Asociaţiei Generale a Invăţătorilor din România

Congres invatatori1 [800x600]


Cea de-a XXXVI-a ediţie a Congresului Asociaţiei Generale a Invăţătorilor a reunit, la mare deschidere care a avut loc la Casa de Cultură a Sidicatelor Suceava, peste 600 de persoane din România, Serbia, Ucraina şi Republica Moldova. La evenimentul de ieri, de la Casa de Cultură, au participat, pe lângă învăţători din cele patru ţări, ministrul Educaţiei Remus Pricopie, fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu, reprezentanţi ai celorlalte ţări participante, reprezentanţi ai Universităţii “Stefan cel Mare” Suceava, reprezentanţi ai administraţiei locale şi IPS Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a deschis ceremonia cu un cuvânt de binecuvântare. In cadrul discursului susţinut, ministrul Remus Pricopie a felicitat, prima dată, organizatorii Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică precizând că delegaţiile au avut aprecieri foarte bune şi că s-a ajuns la un standard atât de înalt încât organizarea viitoare ediţii OIAA a devenit un motiv de îngrijorare pentru viitoarele gazde. De asemeni, Remus Pricopie a prezentat proiectele de viitor ale ministerului care au în vedere realizarea de manuale digitale, asigurarea de tablete atât pentru profesori cât şi pentru copii, asigurarea unei sume de bani cadrelor didactice pentru achiziţionarea materialelor necesare desfăşurării activităţii şi implementarea învăţămâtului obligatoriu pentru copii începând de la vârsta de trei ani. Tot ministrul Educaţiei a fost şi cel care a înmânat consulului Ucrainei medalia de aur a congresului, care va sta până în ianuarie la Kiev, urmând apoi să fie transmisă Belgradului. Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a amintit, în discursul său, faptul că până la sfârşitul anului 2014, 37 de localităţi vor dispune de microbuze şcolare şi că se vor semna contracte de restaurare pentru 14 şcoli din judeţ. La ceremonie a luat cuvântul şi rectorul USV, Valentin Popa, care a reuşit să provoace un murmur în sală precizând că cele mai bune cadre didactice predau la şcolile din mediul urban iar copiii din mediul rural nu sunt pregătiţi, din punct de vedere a cunoştinţelor dobândite în anii preuniversitari, pentru studiile superioare. Invăţătorii participanţi la congres au luat parte la diferite ateliere şi cursuri organizate atât ieri, cât şi astăzi, la USV şi la Liceul cu Program Sportiv Suceava, iar până pe 28 august, se vor desfăşura activităţi la Cernăuţi, Chişinău şi Eforie Sud. (I.M)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …