Wednesday , April 24 2024

Peste 550 de angajați în structurile de forță ale statului au verificat impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență

În ultimele 24 de ore, efective compuse din 283 de  polițiști, 120 de polițiști locali, 23 de militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale și 130 de jandarmi pentru verificarea la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare, verificarea locațiilor de carantinare sau a societăților comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.

„Au fost verificate 3.640 de persoane aflate în autoizolare sau/ și carantină și 104 unități economice. În urma acțiunilor de verificare au fost aplicate  198 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr 3, respectiv încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, valoarea acestora fiind de 337.885 lei. A mai fost aplicată o sancțiune în valoare de 5.000 lei pentru nerespectarea măsurii de autoizolare la domiciliu”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava. La data prezentului comunicat se află în izolare voluntară la domiciliu 4.640 de persoane (inclusiv membri ai familiei) și 373 de persoane în carantină. (D.P.)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …