Saturday , April 20 2024

Peste 400 de cadre didactice din județ vor fi evaluate în vederea obținerii gradelor didactice

Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare procedura obținerii gradelor didactice în acest an școlar, în contextul epidemiologic actual, precizând că inspecțiile curente se pot face și online, însă intenția inspectorilor suceveni este de a efectua inspecțiile față-în-față și doar în cazurile în care situația nu o va permite să se recurgă la inspecțiile online. Cei mai mulți înscriși în vederea obținerii gradului didactic II sau I sunt educatoare, învățătoare, profesori de limba română, profesori de educație fizică și profesori de limba engleză.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Județean (IŞJ) Suceava, 155 de cadre didactice s-au înscris pentru susținerea inspecțiilor în vederea înscrierii pentru obținerea gradului didactic I. Dintre acestea 29 sunt învățătoare, 22 educatoare, 19 sunt profesori de limba română, 10 profesori de educație fizică, 9 profesori de limba engleză și 7 de biologie. Alte 263 de cadre didactice vor susține inspecții curente în vederea înscrierii pentru obținerea gradului didactic II. 64 sunt învățătoare, 60 educatoare, 22 profesori de educație fizică și câte 17 profesori de limba engleză, profesori de limba română și profesori de matematică.

Cadrele didactice care își doresc obținerea gradului didactic II sau I trebuie să susțină două inspecții curente și o inspecție specială. Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare procedura obținerii gradelor didactice în acest an școlar, în contextul epidemiologic actual, precizând că inspecțiile curente se pot face și online, însă intenția inspectorilor suceveni este de a efectua inspecțiile față-în-față. ”În draftul primit de la Ministerul Educației este precizat că inspecția curentă din cadrul examenului de obținere a gradului didactic se poate realiza și prin intermediul tehnologiei și al internetului, însă noi vom face în cea mai mare parte inspecții față-în-față. Acolo unde situația nu o va permite, dat fiind faptul că tot mai multe unități de învățământ intră în scenariul roșu de funcționare, vom recurge la inspecțiile online”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu.

Pentru acordarea gradului didactic II personalului didactic cu funcția de bază în învățământ și cu normă întreagă, se cere o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ sau de cel puțin 3 ani pentru personalul didactic care a obținut definitivatul cu media 10. Pentru aprobarea înscrierii la examenul de obținere a gradului didactic II, candidații trebuie să obțină calificativul de cel puțin ”Bine” la aprecierile anuale și la inspecțiile școlare, dacă acestea au avut loc, din ultimii 2 ani de activitate premergători înscrierii.

Pentru acordarea gradului didactic I personalului didactic cu funcția de bază în învățământ și cu normă întreagă se cere o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea gradului didactic II sau de cel puțin 3 ani pentru personalul didactic care a obținut gradul didactic II cu media 10.

Pentru aprobarea înscrierii la examenul de obținere a gradului didactic I, candidatul trebuie să obțină calificativul de cel puțin ”foarte bine” la aprecierile anuale, la inspecția curentă și la inspecțiile școlare, dacă acestea au avut loc, din ultimii 2 ani de activitate premergători înscrierii.

Reamintim că în anul școlar anterior inspecțiile pentru gradele didactice și definitivat au fost anulate, din cauza pandemiei de COVID-19. (Oana NUȚU)

secretarasite

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …