Friday , March 29 2024

Peste 350 de polițiști au fost prezenți la activitățile de deschidere a noului an școlar

În contextul începerii, în data de 13 septembrie 2021, a noului an școlar, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a dispus luarea de măsuri specifice în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.  În acest sens, s-a dispus ca patrulele de poliție să fie prezente în zona școlilor, fiecare unitate de învățământ fiind inclusă în itinerariile de patrulare auto și pedestre ale poliției.

Echipajele de poliție vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în școli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea și ieșirea de la cursuri a elevilor, o atenție deosebită fiind acordată unităților de învățământ din mediul rural.

Polițiștii din structurile de siguranță școlară, prevenire, de proximitate și de la posturile comunale vor avea întâlniri atât cu reprezentanți ai școlii, cât și cu părinți și elevi.

Premergător debutului anului școlar 2021 – 2022, polițiștii suceveni din cadrul Biroului Siguranță școlară, împreună cu polițiștii rutieri, de proximitate, de ordine și siguranță publică precum și cei din cadrul secțiilor rurale, au desfășurat activități de verificare a infrastructurii școlare, a mijloacelor de protecție, a sistematizării rutiere, a mijloacelor de semnalizare în apropierea unităților de învățământ și a valabilității documentelor microbuzelor destinate transportului de elevi, pentru începerea în bune condiții a cursurilor școlare.

Astfel, În perioada 27.08 – 02.09.2021, polițiștii rutieri au verificat existența, funcționalitatea și amplasarea corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare în zona stațiilor mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii și a trecerilor pentru pietoni, aflate în apropierea unităților de învățământ. De asemenea,  polițiștii rutieri au verificat valabilitatea documentelor microbuzelor destinate transportului de elevi, a documentelor necesare conducătorilor auto care efectuează transportul elevilor precum și a stării tehnice a mijloacelor de transport elevi.

Polițiștii rutieri vor fi prezenți în apropierea școlilor, pe arterele de circulație intens tranzitate, pentru asigurarea fluenței și siguranței traficului rutier.

Pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar a fost desemnat câte un polițist de ordine publică (atât în mediul urban cât și rural) care va răspunde în mod direct de prevenirea și combaterea fenomenului antisocial specific acestui domeniu. Acesta va face parte din Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, constituită la nivelul unității școlare și va aviza fișele de eveniment întocmite de consilierii școlari/președinții Comisiilor anti-violență din cadrul unităților de învățământ.

Polițiștii de ordine publică au efectuat verificări ale unităților de învățământ privind dotarea cu sisteme de supraveghere video, asigurarea cu pază (proprie, societăți specializate de pază) și existența analizei de risc la securitate fizică a unităților de învățământ de pe raza județului.

Polițiștii Biroului Siguranță Şcolară au desfășurat, în perioada premergătoare începerii noului an școlar, deplasări la sediul unităților de învățământ preuniversitar de pe raza județului, în vederea relaționării cu conducerea acestora și cu cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violență școlară și bullying, respectiv cu consilierii educativi, în scopul identificării elevilor aflați în situații de risc/vulnerabili.

În data de 13 septembrie 2021, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ pentru asigurarea măsurilor de ordine și a fluidizării circulației rutiere, fiind totodată prezentat mesajul de debut de an școlar al Ministrului Afacerilor Interne. În activitățile preventive sunt angrenați peste 400 de polițiști, alături de jandarmi și polițiști  locali.

“Ne dorim ca prin prezența noastră în toate școlile din județ, alături de elevi, profesori și părinți, să putem transmite ideea și sentimentul de colaborare, că vom fi și în acest an școlar un partener de încredere și un sprijin real pentru elevii vulnerabili, pentru directorii școlilor și un partener de dialog pentru toți părinții implicați și preocupați de siguranța copiilor lor”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Suceava.

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …