Thursday , March 28 2024

Peste 13.800 de elevi suceveni sunt eligibili pentru vaccinare

În perioada 31 mai-1 iunie, la nivel național, va fi organziat un maraton de vaccinare dedicat adolescenților între 16 și 18 ani, care trebuie să fie însoțiți de părinți sau de tutorele legal. Tinerii se vor putea prezenta pe tot parcursul programului de lucru, în oricare centru de vaccinare și vor avea prioritate la vaccinare, cu serul Pfizer, singurul aprobat pentru această categorie de vârstă. În județul Suceava sunt 13.843 de elevi cu vârste între 16 și 18 ani, dintre care 13.009 sunt din mediul urban și 834 din mediul rural.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că la nivelul fiecărui județ vor fi unul sau mai multe centre, în funcție de resursa umană, care vor avea activitate timp de 24 de ore și care vor permite vaccinarea și după ora 20.00.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Suceava, la nivelul județului există 13.843 de elevi cu vârste între 16 și 18 ani, dintre care 13.009 sunt din mediul urban și 834 din mediul rural. Momentan, nicio unitate de învățământ nu a solicitat organizarea vreunei campanii de vaccinare, ca urmare a unei cereri mari din partea elevilor din categoria de vârstă eligibilă. Direcția de Sănătate Publică Suceava a transmis că singurele unități școlare care au organizat vaccinarea unui număr mai mare de elevi sunt Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni.

În zilele de 31 mai și 1 iunie, centrele de vaccinare vor fi aprovizionate cu un număr suficient de doze, astfel încât să se asigure vaccinarea tuturor elevilor celor care își doresc acest lucru. Autoritățile vor, astfel, să marcheze Ziua internațională a copilului și să le ofere șansa tinerilor cu vârste între 16 și 18 ani să fie un exemplu de urmat pentru întreaga societate. Potrivit informațiilor oficiale publicate marți, județele cu cea mai scăzută rată de acoperire vaccinală sunt Giurgiu – 15,8%, Botoșani – 15,8% și Suceava – 15%. (O. NUȚU)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …