Thursday , March 28 2024

Peste 10.000 de suceveni au participat la Revelionul în aer liber de la Iulius Mall

Primarul Ion Lungu a ţinut să mulţumească sucevenilor care au vrut să participe la petrecerea dintre ani organizată de Primărie şi Iulius Mall, apreciind că unul din motivele pentru care numărul sucevenilor prezenţi la Revelionul în aer liber a fost ceva mai mare faţă de anii trecuţi este legat şi de vremea mai călduroasă faţă de precedentele revelioane

 rev in aer liber la malltn

Peste 10.000 de suceveni au participat la petrecerea de Revelion organizată de municipalitatea suceveană în parcarea centrului comercial Iulius Mall. De altfel, ieri, în prima conferinţă de presă din acest an, primarul Ion Lungu a ţinut să mulţumească sucevenilor prezenţi la acest eveniment.

Primarul a apreciat că numărul celor care au fost prezenţi la cumpăna dintre ani, la Revelionul în aer liber, a depăşit, cel mai probabil, zece mii de persoane şi consideră că numărul celor care au venit în parcarea de la Iulius Mall să petreacă Revelionul a fost mai mare faţă de revelionul preceden. Asta s-ar datora, în opinia primarului, faptului că temperatura nu a fost atât de scăzută, comparativ cu anii precedenţi. Asta a determinat, probabil, mai mulţi suceveni să vină, îndeosebi după orele 23.00 – 23.30, în parcarea de la Iulius Mall pentru a petrece în aer liber la cumpăna dintre ani.

Ca şi la precedentele petreceri în aer liber organizate de Revelion, de către Primărie şi Iulius Mall, momentul culminant a fost la miezul nopţii. Cum ne-a obişnuit şi în anii precedenţi, şi la acest revelion, la cumpăna dintre ani, pe scena amenajată în parcarea Iulius Mall a evoluat o cunoscută interpretă de muzică populară, de data aceasta fiind vorba de Margareta Clipa. Consecvent tradiţiei din anii precedenţi, aproape de miezul nopţii, primarul Ion Lungu a urcat pe scenă pentru tradiţionala numărătoare inversă a ultimelor 10 secunde din anul 2017 şi pentru urările călduroase de „La mulţi ani 2018!”. Nu au lipsit mult-aşteptatele focuri de artificii care au fost concurate de mici spectacole pirotehnice din alte colţuri ale oraşului. Totuşi, focul de artificii oferit de Revelion de către municipalitate a fost impresionant, durând circa 10 minute.

Pe lângă recitalul de success al Margaretei Clipa, un frumos moment – nepregătit însă de Primărie – a reţinut atenţia celor de faţă: o cerere în căsătorie pe scenă.

Printre artiştii care au evoluat pe scenă, în diferite moment ale petrecerii de revelion, se numără: Călin Bră­­teanu, Adriana Bu­cevschi, Clara Hurjui, Alexandru Recolciuc, Alexandra Ungureanu & CRUSH, Ansamblul Folcloric ”Sălceanca”, Viorica Galan, Gheorghiţă Rotaru, Rodica Andronic, Alina Iosif, Sorin Filip, Gabriela Teişanu, Lucica Păltineanu, Nicolae Vieru, George Finiş iar în 2018 petrecerea a continuat cu Anda Adam. (D.P.)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …