Thursday , February 9 2023

Peste 10.000 de elevi suceveni din clasele a VII-a și a VIII-a vor susține luni simularea pentru Evaluarea Națională

Proba scrisă la Limba și Literatura română este programată pentru luni, 11 martie, iar marți, 12 martie, elevii vor susține proba scrisă la Matematică. Pentru prima dată, și elevii claselor a VII-a vor trece prin aceste simulări

Cei peste 6.000 de elevi de gimnaziu din an terminal, de la nivelul județului Suceava, cărora li se alătură în acest an, pentru prima dată și elevii claselor a VII-a, vor susține începând de luni simularea la cele două probe obligatorii pentru toți elevii, în cadrul examenului de Capacitate, respectiv la Limba și Literatura Română și Matematică. Potrivit celor spuse de reprezentanții Inspectoratului Şcolar Județean, evaluarea lucrărilor se va face în echipe de profesori corectori, profesorul de la clasă și un alt profesor de specialitate din școală, timp de o săptămână. Rezultatele vor fi centralizate în formule tabelare asemenea celor de la evaluarea națională, după care vor fi transmise Inspectoratului Şcolar Județean pentru a se realiza o analiză pertinentă la nivelul județului nostru. Simularea la evaluarea națională va avea o durată de două ore. Scopul simulării la evaluarea natională este monitorizarea stadiului de pregătire al elevilor, analiza rezultatelor, stabilirea măsurilor de remediere și creșterea promovabilității în 2019. Elevii vor da examen la aceleași discipline ca cele de la examenul din vară, iar probele se vor desfășura în săli aflate sub supraveghere video. Spre deosebire de anii şcolari trecuți, când simularea examenelor naționale s-a desfășurat în aceeași perioadă atât pentru elevii claselor a VIII-a, cât și pentru cei ai claselor a XI-a și a XII-a, anul acesta simularea examenelor se va desfășura în două etape, elevii claselor a VII-a și a VIII-a intrând în febra simulărilor începând de luni, 11 martie, în timp ce simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat va debuta pe data de 18 martie cu proba la Limba și literatura romană. Proba obligatorie a profilului se va desfășura pe data de 20 martie, iar pe data de 21 martie se va desfășura proba la alegere a profilului, urmând ca pe data de 29 martie să se comunice rezultatele. Acestea vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte. Subiectele vor fi elaborate pe baza conținuturilor și competențelor asociate acestora prevăzute în programele de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

ISU Suceava: 10 incendii provocate de coșurile de fum necurățate sau neizolate în doar 24 de ore

Încă de la debutul sezonului rece, dar și pe toată perioada acestuia, Inspectoratul pentru Situații …