Thursday , April 25 2024

Peste 1.000 de suceveni au ajuns la Urgențe în zilele de Paști

În perioada 13-17 aprilie, 1.070 de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean după ce au mâncat sau au băut prea mult. Dintre aceștia, peste 300 de pacienți au fost preluați de echipajele Serviciului Județean de Ambulanță și transportați la Spitalul Județean

 Așa cum se întâmplă în fiecare an, zilele de Paști au fost unele de foc atât pentru ambulanțierii suceveni, cât și pentru personalul medical din unitățile de urgență din spitalele din județ. Mulți suceveni au uitat măsura, însă nu cum se întâmpla în anii trecuți, și anume în privința mâncărurilor tradiționale, ci de această dată mai ales în privința băuturilor alcoolice. Tocmai din cauza consumului excesiv de băuturi alcoolice, ambulanțele au fost solicitate să preia victime ale violențelor și ale accidentelor rutiere.

În timp ce unii credincioși și-au petrecut noaptea de Înviere la biserică, alții au ajuns la spital. Medicii urgentiști suceveni au lucrat la foc automat în noaptea de Înviere, pentru ca în ziua de Paști situația să se mai stabilizeze. În cele patru zile libere, mai exact în perioada 13-17 aprilie, 1.070 de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean după ce au mâncat sau au băut prea mult. După cum a explicat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Suceava, 306 pacienți au fost aduși la UPU cu Ambulanța, după ce au sunat la 112, iar alți 752 de pacienți au ajuns la spital cu mijloace proprii. Dintre pacienții care au avut nevoie de asistență medicală în zilele de Paști, 273 sunt copii cu vârsta între o lună și 16 ani, iar 586 de pacienți au vârsta cuprinsă între 17 și 65 de ani, în timp ce 211 pacienți sunt trecuți peste 65 de ani.

Dacă înainte de Paști numărul internărilor în spital scăzuse considerabil, acum unitățile spitalicești din județ sunt din nou aproape pline, majoritatea pacienților fiind diagnosticați cu afecțiuni digestive, ulcere gastrice și duodenale, colici biliare, colecistite acute și pancreatite. Medicii recomandă evitarea abuzului alimentar și etanolic, continuarea medicației cronice în cazul afecțiunilor cunoscute și prezentarea la spital încă de la apariția primelor simptome. (C.R.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

One comment

  1. Helipotul lu’ butt-er-fly la capacitate maxima. Asa-i?