Friday , April 19 2024

Pescar înecat la Baia

Duminică, la ora 12:03, polițiștii din Mălini au fost sesizați prin 112 de către P. Ionel, din Baia, despre faptul că o persoană se îneacă la casa de apă din comuna Baia.

Cazamir Vasile, din Baia,  s-a deplasat duminică la barajul  casei de apă de pe râul Moldova din satul Baia, pentru a pescui. În jurul orei 11.45, aflându-se pe malul râului încercând să pescuiască, bărbatul a alunecat în apă, nereușind să mai iasă la mal, fiind scos din apă după aproximativ 10 minute de către P. Ionel, care se afla și el la pescuit în zonă.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD care i-a efectuat manevre de resuscitare  a lui Cazamir Vasile, declarând în final decesul acestuia. A fost anunțat SML Suceava în vederea efectuării necropsiei cadavrului și a fost s-a întocmit dosar penal  sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …