Saturday , April 20 2024

Percheziții și două mașini confiscate pentru contrabandă cu țigări, la Fălticeni

Joi, 4 august, polițiștii au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului ilicit cu ţigarete de provenienţă extracomunitară pe raza municipiului Fălticeni, în zona pieței agroalimentare.

Au fost descoperite două autoturisme parcate în zona pieței în interiorul cărora se aflau depozitate țigarete de proveniență extracomunitară. În urma percheziției efectuate asupra unui autoturism marca BMW, în interiorul acestuia au fost identificate 24.500 bucăți țigarete, diferite mărci, iar în urma percheziției efectuate asupra unui autoturism  marca VW Golf, au fost identificate 2.100 bucăți țigarete.

Polițiștii au ridicat și indisponibilizat cele două mașini ăi au confiscat țigările găsite.

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate au fost obținute date și indicii temeinice cu privire la depozitarea unor cantități de țigarete și într-un imobil situat în zona verificată și s-a solicitat ăi obținut un mandat de percheziție domiciliară.  Astfel, într-o încăpere a unui imobil de pe str. Ana Ipătescu din  Fălticeni, a fost descoperită și ridicată cantitatea de 1.220 bucăți țigarete, diferite mărci.

Cercetările vor fi continuate în cele trei dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de contrabandă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …