Friday , March 29 2024

Percheziții la Suceava, la o grupare de traficanți de droguri. 16 persoane duse la audieri la DIICOT

Miercuri, 24 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, efectuează 24 de percheziții domiciliare, în județele Ilfov, Olt, Cluj, Neamț, Vaslui și Suceava, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de droguri de risc, punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe sau a unui local, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetări a reieșit că, în județul Suceava, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, format din mai multe persoane, care ar fi desfășurat activități de comercializare de cannabis și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, vor fi conduse, în vederea audierii, 16 persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate din Olt, Vaslui și Cluj și al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Olt, Vaslui și Cluj.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (O.S.)

Vezi si

Incendiu puternic la o gospodarie din Horodnic de Jos (FOTO)

Vineri după amiază, un incendiu puternic a cuprins o gospodărie din localitatea Horodnic de Jos. …