Thursday , March 28 2024

Perchezitii DNA la Suceava, intr-un dosar privind fapte de coruptie la Directia de Drumuri Iași

perchez “Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2016 — 2017. În cursul zilei de 16 mai, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 15 locații, situate în județele Iași și Suceava, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale”, se arată într-un comunicat transmis marți presei.

Perchezițiile procurorilor DNA sunt la Consiliul Județean Iași și Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Județene și vizează, potrivit unor surse judiciare, suspiciuni de săvârșire a infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu.

Potrivit acestora, au loc în total percheziții în 15 locații pe raza județelor Iași și Suceava, dintre care două la cele două instituții publice.

Acțiunea vizează, susțin sursele, suspiciuni de fapte de corupție și asimilate acestora comise în perioada 2016—2017.

Din primele informații, ar fi vizată activitatea celor de la Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Județene și respectiv contractele încheiate în cadrul acesteia în ultimul an.

Conform Ziarului de Iasi, acțiunea a vizat ridicarea unor documente cu privire la contracte de execuție a lucrărilor de întreținere a drumului judetean 248 A (Iași-Voinești-Țibănesti) încheiate cu firma SC CON TED COMPANY, contracte de servicii și întreținere curentă a drumurilor pe timp de iarnă. Potrivit unui comunicat al CJ Iași, contractul avea ca obiect „Lucrări de întreținere pe timp de vară la drumurile județene pentru perioada 2015-2016.

Procurorii DNA au ridicat inclusiv corespondența cu firmele SC Eviro SRL, SC CON Ted Company și SC Ted Company. Au mai fost vizate și documentele cu privire la acțiunile de Audit Public Intern dispuse de președintele Consiliului Județean, referitoare la lucrările de întreținere la drumul județean 248A precum și la acțiunea de Audit a CJ pentru „Lucrări de întreținere pe timp de vară a tronsonului de drum DJ 282 limita Iași-Movileni-Gropnița”.

De asemenea, conform presei iesene, vizata se pare ca este fosta directoare de la Drumurile Judetene Iasi, Antoaneta Manolache, pentru un contract vizand reabilitarea drumului judetean DJ 248 Iasi – Tibanesti. De altfel, conform primelor informatii perchezitiile din judetul Suceava ar fi fost legate de numele acestei directoare, care detine niste proprietati in Suceava, in satul Lamaseni. Din verificarile realizate de reporterii Obiectiv insa, in cursul zilei de astazi nu au fost efectuate perchezitii la proprietatile din Lamaseni ale acestei persoane.

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

2 comments

  1. Poate se leaga baietii de la DNA si de drumul spre Vatra Dornei, care desi a fost asfaltat cu un strat de uzura nou anul trecut e VAI MAMA LUI. Gropile sunt mai multe decat isi poate imagina cineva, in special pe portiunea de la Mestecanis.
    De ce platim ROVIGNETA? Sa ia spagi pe lucrari prost efectuate?
    La parnaie cu ei!

  2. Dati-va demisia

    Bine ca a ajuns facerea de dreptate si la Suceava. Oare se va schimba ceva in bine?
    In realitate la Suceava încă se perinda lichelile si hotii. Suceava nu are conducatori implicati si dispusi la efort.