Wednesday , April 24 2024

Pedepse cu suspendare pentru proxeneţii italieni care traficau sucevence

Giancarlo Ruggeri şi Maurizio di Munno au fost condamnaţi de Tribunalul Suceava la câte doi de ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de persoane. Cei doi au fost acuzaţi că au obligat două sucevence să se prostitueze în Italia 

palatul de justitie Suceava [800x600]

Tribunalul Suceava i-a condamnat pe cetăţenii italieni Giancarlo Ruggeri şi Maurizio di Munno la câte doi ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de patru ani pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane. Decizia judecătorilor suceveni nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.
In luna mai 2013, judecătorii suceveni au dispus emiterea unui mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Giancarlo Ruggeri, italianul care în urmă cu patru ani a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT Suceava într-un dosar de trafic de persoane. Instanţele româneşti au condamnat pe mai mulţi membrii ai grupării infracţionale parte din ei fiind trimişi în penitenciar, printre aceştia şi amanta lui Giancarlo Ruggeri, Lăcrămioara Puşcaşu. La mijlocul lunii mai 2013, italianul a decis să vină în România pentru a-şi vizita iubita încarcerată în Penitenciarul de Femei de la Târgu Ocna. Aflându-se de intrarea lui în ţară, poliţiştii l-au prins şi l-au adus la sediul Serviciului Teritorial Suceava al DIICOT. După ce a fost audiat, procurorii au decis prezentarea acestui în faţa judecătorilor de la Tribunalul Suceava în vederea emiterii unui mandat de arestare de 29 de zile. Propunerea DIICOT Suceava a fost asumată de judecători, iar Giancarlo Ruggeri a trebuit să suporte regimul de arest din IPJ Suceava pentru o perioadă.
Dosarul de trafic de persoane în care este implicat italianul datează din 2011
Procurorii Serviciului Teritorial DIICOT Suceava au trimis-o în judecată pe Lăcrămioara Puşcaşu, din Arbore, cunoscută cu porecla Lila, pentru trafic de persoane în luna iulie 2011. La acea vreme, “Lila” avea 28 de ani. In luna aprilie a anului 2012 judecătorii de la Tribunalul Suceava au considerat că aceasta trebuie să îşi petreacă următorii opt ani după gratii, inculpatei fiindu-i interzise şi unele drepturi pentru o perioadă de cinci ani.
Procurorii au stabilit că Lăcrămioara Puşcaşu se face vinovată de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi constituire de grup infracţional organizat. Potrivit anchetatorilor, “Lila”, cu domiciliul în comuna Arbore, a plecat în Italia, la muncă, în cursul anului 2007. Aceasta era cunoscută în zona de domiciliu drept o femeie de moravuri uşoare şi astfel, odată ajunsă în Italia, a început să practice prostituţia. La Torino, Lăcrămioara Puşcaşu s-a întâlnit cu doi cetăţeni italieni, Giancarlo Ruggeri şi Maurizio di Munno. Ulterior, Lăcrămioara şi Ruggeri au devenit concubini, şi căutând modalităţi de a câştiga bani mulţi fără eforturi prea mari, au convenit să racoleze tinere fete pe care apoi să le oblige să practice prostituţia. La sfârşitului anului 2007, Lăcrămioara a revenit în România însoţită de cei doi cetăţeni italieni. Misiunea lor era aceea de a momi fetele cu locuri de muncă bine plătite, ca menajere, barmaniţe sau dansatoare.
Mamă a patru copii, terorizată, bătută şi obligată să se prostitueze în Italia
In oraşul Solca, cei trei au găsit-o pe Cristina S. căreia i-au promis un loc de muncă ca barmaniţă, în Italia. In condiţiile în care victima provenea dintr-o familie dezorganizată şi nu avea niciun venit în afara ajutorului social primit de la primăria, Cristina S. a acceptat oferta traficanţilor, fiind convinsă că l-a prins pe Dumnezeu de un picior şi că va obţine venituri considerabile, la care în România nici nu visa. In continuarea activităţilor de recrutare, cei trei au mai racolat o tânără, Lucica Maria C., pe care au ademenit-o cu un loc de munca ca menajeră sau ospătăriţă, unde ar fi trebuit să încaseze în jur de 700 – 800 de euro lunar. Femeia avea o situaţie familiară foarte grea, era mamă a patru copii, soţul ei era bolnav şi nu beneficia de niciun venit.
Cele două femei au plecat spre Italia, în perioada 10 – 14 ianuarie 2008. Ajunse acolo, acestea au fost informate că a avut loc o schimbare de planuri şi că de fapt ele au fost aduse să se prostitueze. Victimele au refuzat iniţial, însă nu au avut încotro, fiind ameninţate cu acte de violenţă. Procurorii DIICOT au stabilit că cele două femei erau scoase pe stradă, în fiecare seară de către “Lila”. Inculpata le găsea locurile optime şi le punea la dispoziţie articole de încălţăminte şi vestimentaţie specifice, oferindu-le totodată şi posibilitatea realizării unui machiaj adecvat prostituatelor. Femeile erau obligate să practice prostituţia în fiecare noapte, duminica fiind singura lor zi liberă. Acestea erau forţate să predea toţi banii obţinuţi celor trei proxeneţi, iar atunci când refuzau, erau bătute fără milă. După aproape jumătate de an de teroare, victimele au fost lăsate să plece acasă, proxeneţii fiind nemulţumiţi de randamentul acestora. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

One comment

  1. Și adică „JUSTIȚIA” din România dă doar doi ani cu suspendare unora care au obligat-o să se prostitueze timp de jumătate de an pe o tânără mamă cu patru copii, cu soțul bolnav și fără venit? Doi ani? Pentru ăștia nu există Inspecțe Judiciară? Doar pentru judecătorii care eliberează din arest preventiv niște persoane incomode politic? Nu s-ar putea da în ziar poze cu cei care au dat o astfel de hotărâre? Chiar dacă faptele sunt din 2008, după cum rezultă din articol, totuși …