Thursday , April 25 2024

Pe unde “bântuie” cei mai căutaţi infractori suceveni

Pe lista „Most Wanted” a Poliţiei Române se află trei suceveni. Fostul poliţist Marian Iaholnic Coslac, condamnat la opt ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, s-ar afla în Spania, Bogdan Mihai Zuziac condamnat la şase ani de închisoare pentru viol ar fi pe teritoriul Franţei, în timp ce Severin Tcaciuc, care are de ispăşit doi ani de închisoare pentru instigare la evaziune fiscală şi folosire cu rea – credinţă de bunuri sau creditul societăţii, se ştie cu certitudine că este în Austria

 
Tribunalul Suceava a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat Marian Iaholnic Coslac, domiciliat în oraşul Siret, cu privire la sentinţa penală din 7 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, modificată în perte prin decizia penală din 20 februarie 2013 de Curtea Militară de Apel Bucureşti şi menţinută definitivă pe 13 decembrie 2013 de inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
iahlonic coslac marian [800x600]

Fostul poliţist de frontieră Marian Iaholnic Coslac a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă pentru fapte săvârşite acum 18 ani. Bărbatul a fugit din ţară când a aflat ce condamnare i se pregăteşte, existând informaţii cum că s-ar afla la muncă în Spania, unde a ajuns cu ajutorul unor foşti colegi de liceu. El este principalul condamnat în dosarul „Tigareta zero”, în care au fost implicaţi în anii 1994 – 1995 mai mulţi vameşi şi poliţişti de frontieră suceveni. Pe scurt, Marian Iaholnic Coslac, împreună cu alţi poliţişti de frontieră şi vameşi au pus la cale o reţea de introducere în ţară a ţigărilor de contrabandă prin vama Siret, din Ucraina. in calitatea sa de poliţist de frontieră, Iaholnic Coslac a înlesnit actul de contrabandă, făcând şi trafic de influenţă în acest sens, primind în schimb mită consistentă. in dosarul vechi de 18 ani, condamnarea acestuia la opt ani de închisoare a fost pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, în 2008. Latura civilă a dosarului, prin care acesta şi ceilalţi complici ai săi, unii decedaţi între timp, au fost obligaţi la plata diferitelor sume către bugetul de stat a fost soluţionată definitiv abia în 2013, în urma deciziei inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu acest prilej, Poliţia Română chemată să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele lui Marian Iaholnic Coslac, negăsindu-l la domiciliul său din oraşul Siret, a decis să îi posteze fotografia şi datele personale pe site-ul propriu, la rubrica “most wanted”. Interesant este că, deşi dat dispărut de mai mulţi ani din ţară, fostul poliţist de frontieră şi-a supravegheat cu atenţie desfăşurarea proceselor, fiind prezent la termene prin intermediul avocaţilor aleşi, depunând, prin aceştia apeluri sau recursuri împotriva soluţiilor date de instanţele de judecată.
Ceilalţi doi suceveni care se află pe lista „Most Wanted” a infractorilor români sunt Bogdan Mihai Zuziac şi afaceristul Severin Tcaciuc.
Bogdan Mihai Zuziac are de ispăşit şase ani pentru viol. Individul, de 33 de ani acum, din comuna Serbăuţi, a fost condamnat pentru că în data de 22 februarie 2008, a violat o tânără, la acea vreme în vârstă de 17 ani, din localitatea Mănăstirea Humorului. Fapta s-a petrecut într-un apartament din cartierul sucevean George Enescu, unde fata locuia în chirie. Zuziac a intrat în apartament împreună cu Marius Hapenciuc, de 36 de ani acum, tot din Serbăuţi.
bogdan zuziac [800x600] După mai multe pahare băute, cei doi au încuiat uşa şi au obligat-o pe victimă să întreţină relaţii sexuale cu ei. La un moment dat, fata, pretextând că vrea să bea apă în balcon, a sărit pe geam şi s-a târât ajutată de un văr de-al ei la poliţie. După aproape o lună petrecută în Arestul IPJ Suceava, atât Zuziac cât şi Hapenciuc au fost puşi în libertate, după ce fata şi-a retras plângerea. Chiar şi aşa, anchetatorii au luat în considerare prima declaraţie în condiţiile în care fata era, la acea vreme minoră şi fiind trimişi în judecată, Zuziac şi Hapenciuc au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare, cu executare. Despre Zuziac există informaţii că s-ar afla pe teritoriul Franţei.
severin tcaciuc [800x600]
Severin Tcaciuc, de 56 ani acum, cel mai cunoscut infractor căutat de poliţiştii suceveni, a plecat în Austria, imediat după ce a fost pus în libertate la începutul anului 2011. Ulterior plecării sale, magistraţii au descoperit că mai există o condamnare de doi ani de închisoare pe care acesta nu a executat-o. Această condamnare este pentru instigare la evaziune fiscală şi folosire cu rea – credinţă de bunuri sau creditul societăţii. Chiar dacă autorităţile judiciare româneşti au făcut demersuri să-l readucă în ţară, acestea nu au avut succes. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …