Saturday , January 28 2023

Pe final de an, încă 15 cazuri noi de rujeolă în județ

Aceste cifre ne situează pe locul III la nivel național, în ceea ce privește cazurile noi de rujeolă. După cum reiese din datele Institutului Național de Sănătate Publică, pe locul I se află județul Neamț cu 16 cazuri

După cum reiese din datele făcute publice de reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică, județul nostru ocupă loc III în ceea ce privește numărul cazurilor nou diagnosticate de rujeolă. Astfel, în ultimele șapte zile, în Suceava au fost diagnosticați încă 15 copii cu această infecție, județul Neamț fiind în fața noastră cu 16 cazuri, iar pe locul II, tot cu 15 cazuri, este județul Sălaj. Un total de 76 de îmbolnăviri s-au înregistrat în cursul săptămânii trecute în nouă județe.

Deși județului nostru i-au fost repartizate în acest an, peste 14.000 de doze de vaccin ROR, care protejează împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei, sunt zone rurale unde acoperirea vaccinală abia depășește procentul de 60%. Mai exact, copiii în vârstă de un an sun t vaccinați, în prezent, în procent de 66,20%, iar cei în vârstă de 2 ani, sunt vaccinați în procent de 84,35%.

Rujeola este o boală respiratorie severă, produsă de un virus, foarte contagioasă și uneori mortală. Rujeola debutează ca o răceală banală cu febră mare, secreții nazale, ochi înroșiți și erupție măruntă. Aceasta începe pe pielea feței și a capului și se extinde apoi pe restul corpului. Starea generală a bolnavului este profund alterată. Complicațiile rujeolei sunt frecvente și grave. Unul din patru copii ajunge la spital din cauza gravității bolii, unul din 1.000 de cazuri prezintă inflamație a creierului, ce poate duce la deteriorarea funcției lui și unul sau două cazuri din 1.000 se pot solda cu deces, în ciuda celor mai bune îngrijiri ­me­dicale. O persoană bolnavă poate infecta nouă din zece persoane cu care intră în contact. Riscul este major pentru copiii mai mici de nouă luni, care nu pot fi vaccinați și care, dacă se îmbolnăvesc, pot avea forme grave ale afecțiunii. O categorie vulnerabilă o reprezintă și femeile însărcinate, care riscă avort sau naștere prematură în situația în care nu au protecție prin boală anterioară sau prin vaccinare. Şi fătul poate fi afectat de virus. Cele mai afectate categorii sunt bebelușii și copiii cu vârsta de până la cinci ani, în rândul cărora au fost înre­gistrate și cele mai multe decese. Cazuri de rujeolă, soldate inclusiv cu decese, s-au înregistrat și la adulți. În aceste cazuri, decesele au intervenit, în general, pe fondul complicațiilor la persoane care sufereau și de alte afecțiuni.

Campania de vaccinare cu vaccinul ROR se adresează copiilor cu vârste între nouă luni și nouă ani, care nu s-au îmbolnăvit până acum de rujeolă. În momentul în care copilul ajunge bolnav la medic, vaccinarea nu mai este permisă. (C.R.)

Vezi si

Peste 4.000 de cereri de azil, înregistrate anul trecut la Centrul Regional de la Rădăuți. 3.086 de permise de ședere, acordate ucrainenilor refugiați

Peste 4.000 de cereri de azil au fost gestionate în anul 2022 de polițiștii de …