Friday , March 29 2024

Pe 5 aprilie va fi inaugurată noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean

La festivitățile dedicate acestui eveniment va fi prezent secretarul de stat din Ministerul Sănătății, doctorul Raed Arafat. Cu această ocazie, medicul Arafat probabil va primi titlul de cetățean de onoare al județului Suceava, dacă propunerea în acest sens va fi votată în ședința CJ de joi, 31 martie 

Spitalul judetean Sueava, 17 nov 2011 (26) [800x600]

Conducerea Spitalului Județean Suceava a stabilit ca pe data de 5 aprilie să fie inaugurată noua Unitate de Primiri Urgențe din cadrul unității spitalicești sucevene. La festivitățile dedicate acestui eveniment este așteptat doctorul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății, care probabil va primi titlul de cetățean de onoare al județului Suceava, dacă propunerea în acest sens va fi votată de consilierii județeni, în cadrul ședinței CJ de joi, 31 martie. Așa cum reiese din declarațiile doctorului Tiberius Brădățan, director medical în cadrul Spitalului Județean Suceava, cea mai mare parte din aparatura destinată noii Unități de Primiri Urgențe a ajuns deja la Suceava și este în curs de a fi montată. “Au ajuns computerul tomograf, aparatura de radiologie standard, dar și monitoarele. Suntem în grafic și de luna viitoare se va face transferul întregii activități a UPU în noul corp de clădire”, ne-a declarat directorul medical Tiberius Brădățan.
Lucrările de extindere și modernizare a Unității de Primiri Urgențe au început la sfârșitul lunii septembrie 2015, cu peste două luni întârziere, după ce Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată plângerea firmei “Victor Construct” din Botoșani și contestația acesteia, iar firma General Construct a putut demara lucrările.
Pentru extinderea UPU, suma alocată a fost de 2,5 milioane de euro. Conducerea spitalului sucevean a considerat o necesitate extinderea acestei secții, în condițiile în care numărul prezentărilor a crescut foarte mult față de anii trecuți, fiind perioade de vârf în care numărul prezentărilor la UPU trece de 300 pe zi. Dacă în urmă cu câțiva ani, în zilele de week-end, erau în jur de 150 de prezentări la Unitatea de Primiri Urgențe, acum s-a ajuns la 230 și chiar 250 de prezentări.
După finalizarea acestui proiect de extindere a UPU, suprafața unității va crește de la 780 de metri pătrați la aproape 1.900 de metri pătrați. Extinderea și modernizarea UPU a avut în vedere realizarea unor spații generoase pentru consultații, flux separat pentru ambulanțe cu bandă de circulație pe un sens, un spațiu protejat pentru transferul ușor al pacienților. S-a realizat și o secție de Pediatrie, un triaj care să fie vizibil și ușor accesibil din toate punctele UPU, cât și cabinete și birouri pentru personalul medical. Din valoarea totală a proiectului, aproximativ 4,5 milioane de lei sunt folosite pentru dotarea cu aparatură și echipamente medicale. Printre echipamentele ce intră în dotarea UPU Suceava se numără electrocardiograf, echipament de intubație, defibrilator manual, eco Doppler color cu trei sonde, monitoare EKG. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …