Wednesday , April 24 2024

Pe 12 mai se va organiza concurs pentru ocuparea funcției de șef la DSP

Directia de Sanatate publica


Postul de director al Direcției de Sănătate Publică din Suceava a fost scos din nou la concurs, postul fiind vacant de pe data de 10 iulie 2015, când fostul director, doctorul Ludovic Abiței, a fost destituit, conducerea DSP Suceava fiind preluată de la acea dată, cu titlu interimar, de inginerul Andrei Ianovici. Agenția Națională a Funcționarilor Publici va organiza astfel concurs pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava. Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției publice sunt studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniile administrației publice, managementului ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, în condițiile legii și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minimum trei ani. Cei interesați își pot depune dosarul în următoarele 20 de zile.
Concursul va consta în două probe, și anume proba scrisă și proba interviului. Proba scrisă a concursului va avea loc pe data de 12 mai 2016, urmând să se comunice ulterior data și ora când se va desfășura interviul. (C.R.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …