Thursday , April 25 2024

Patru ţigănei au furat 12 acumulatori auto din curtea unei societăţi învecinată cu Poligonul de la Mihoveni

masina-politie

Aceştia vroiau să vândă „prada” la un centru de colectare a materialelor reciclabile însă nu au reuşit, fiind prinşi de poliţişti. Paguba creată de minorii, cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani, se ridică la suma de 8.000 de lei

Poliţiştii suceveni desfăşoară în permanenţă activităţi de verificare a centrelor de colectare a fierului vechi, nu de puţine ori fiind găsite bunuri ce provin din activităţi ilicite. Spre exemplu, în data de 25 iunie 2014, la ora 07.50, Poliţia comunală Scheia, a fost anunţată despre faptul că, o femeie, împreună cu fiul ei, de 13 ani şi un alt minor de 14 ani, toţi din făcând parte din comunitatea de rromi din localitate, intenţionează să vândă la un centru de colectare a materialelor reciclabile mai mulţi acumulatori auto pe care i-ar fi furat de pe raza comunei Scheia.
Cu sprijinul unei patrule din cadrul Secţiei de poliţie Burdujeni, în zona unui centru de colectare a materialelor reciclabile din Suceava, a fost depistată individa în timp ce conducea o căruţă pe un drum din zona digului râului Suceava, iar în apropierea faetonului, au fost găsiţi şapte acumulatori auto, despre care aceasta a declarat că nu ştie cine i-a abandonat acolo.
Din cercetările făcute de poliţişti s-a stabilit că acumulatorii găsiţi, au fost sustraşi în data de 24 iunie 2014, în intervalul 18.15 – 19.45, de patru minori de etnie rromă, unul de 14 ani şi ceilalţi trei de 13 ani, toţi din comuna Scheia, de la utilajele parcate pe un teren proprietatea unui bărbat, de 47 de ani din comuna Scheia, administratorul de la SC Matadotti SRL din localitate, teren situat în imediata apropiere a Poligonului de la Mihoveni. Din declaraţia persoanei vătămate, a rezultat că minorii au furat din parcul auto, 12 acumulatori auto şi mai multe scule mecanice, prejudiciul fiind de circa 8.000 de lei. Cercetările sunt continuate de agenţii din Poliţiei comunale Scheia, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi pentru recuperarea prejudiciului. (C.Z.)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …