Friday , March 29 2024

UPDATE: Accident soldat cu şapte răniţi, în faţa motelului de la Ilişeşti (GALERIE FOTO)

 

DSC_0647

Ieri, în jurul orei 15.30, pe DN 17, pe raza localităţii Ilişeşti, a avut loc un accident rutier soldat cu şapte răniţi, din care patru au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava pentru investigaţii suplimentare. Florin Nichitean, de 23 ani, din comuna Scheia, conducea un autoturism Volkswagen Caddy. Acesta la un moment dat a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure, dorind să intre în parcarea unei pensiuni, intrând în coliziune cu un autocar înmatriculat în judeţul Cluj care s-a angajat în depăşirea sa şi la volanul căruia se afla Marcel Bejinariu, de 45 ani, din judeţul Arad.
O grupă operativă a ISU Suceava, condusă de inspectorul şef, colonelul Dan Hoffman, Detaşamentul de pompieri Suceava şi Garda de intervenţie Gura Humorului au intervenit cu două autospeciale de descarcerare şi două ambulanţe SMURD la faţa locului unde au fost identificate şapte persoane, cinci din autocar şi două din autoturism, cărora le-au fost acordate îngrijiri medicale.
Patru dintre cele şapte victime, Florin Nichitean, de 23 ani, Constantin Soiman, de 49 ani, din Suceava, pasageri în Volkswagen Caddy şi Maria Iacob, de 51 ani, din Botoşani şi Cristina Cioban, de 25 ani, din municipiul Bucureşti, au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Autocarul, înmatriculat în Cluj, aparţine firme J&R Car Romania SRL, efectua curse regulat pe ruta Baia Mare – Botoşani şi transporta patru pasageri. Cei doi conducători auto au fost tesaţi cu etilotestul rezultatele fiind negative după care le-au fost prelevate probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Din cauza acestui accident, circulaţia pe DN 17 a fost restricţionată pe un singur sens timp de circa o oră. (Constantin ZUZEAC)
 

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …

2 comments

  1. Nu o data m-am intersectat in trafic cu acel Volkswagen ce apartine unei firme de paza. Nu am vazut ca vreodata sa semnalizeze, la schimbarea benzii sau a sensului de mers. Posibil din vina soferului de pe Caddy sa se fi intamplat accidentul, daca tot la fel a condus si prin Ilisesti.

    • Iti mltumim pentru spiritul cetatenesc. E firesc ca cel fara de pacat sa arunce primul piatra. Dar pentru a preveni acest accident nu era mai bine sa anunti administratorul firmei despre “sofer indisciplinat in trafic”?