Friday , May 20 2022

Patru persoane rănite grav în urma unui accident petrecut la Stroiești (FOTO)

Luni, în jurul orei 13.30, pe DN 17, la ieșirea din localitatea Stroiești spre Ilișești, a avut loc un accident rutier în acare au fost impliate două autoturisme. În cele două mașini se aflau șase persoane, patru dintre ele fiind rănite grav.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a trei echipaje SAJ.


Toate cele 4 persoane rănite se aflau în una dintre mașini, care a fost puternic avariată. Doi dintre răniți erau încarcerați, iar ceilalți doi erau blocați, în imposibilitatea de a ieși singuri din masina. Una dintre acestea dintre aceste persoane era in stare de inconstienta.

Toate cele patru victime au fost transportate la spital, toate fiind constiente, cu multiple traumatisme in urma accidentului rutier.

Trebuie menționat faptul că primul care a intervenit pentru salvarea victimelor acestui accident a fost plutonier adjutant-șef (în rezervă) Ioan Ștefureac, fost angajat al ISU Suceava, aflat în trecere prin zonă.

Acesta a extras una dintre victimele blocate, care era prinsă sub bordul mașinii, și a gestionat situația imediat după producerea accidentului, împiedicând persoanele fără competențe să acționeze asupra răniților, pentru a nu le înrăutăți situația.
De asemenea, plt.adj.-șef (r) Ioan Ștefureac a furnizat datele necesare (și extrem de importante în misiunile de salvare a vieții) Dispeceratului comun ISU-SAJ, astfel încât, coordonatorii intervenției au trimis din primul moment echipajele specifice, pentru o misiune eficientă.

Se efectuează cercetarea la fața locului de către echipa operativă de criminaliști și polițiști rutieri. A fost s-a întocmit un dosar penal de vătămare corporală din culpă sub coordonarea unității de parchet în cadrul căruia vor fi stabilite toate circumstanțele producerii evenimentului rutier.

FOTO: ISU Suceava

 

Vezi si

Primarul Lungu a prezentat la Cluj strategia municipiului Suceava pentru a deveni un oraș ecologic și inteligent până în anul 2030

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a participat, joi,  la Cluj Napoca, la prima întâlnire din …